VOLEI FEMININ – SUPERLIGĂ: în prima etapă a superligii feminine de volei, ediția 2004-2005, Știința Bacău, vicecampioana țării, va întîlni astăzi într-un derby al Moldovei echipa ieșeană Penicilina, la Sala Sporturilor din Bacău cu începere de la ora 10. Probabil că iubitorii de volei se vor aduna în număr mai mare la sală pentru a vedea la lucru echipa favorită, după o întrerupere de aproape jumătate de an, timp în care naționala pregătită de Florin Grapă s-a aflat într-o reușită campanie de calificare la turneul final al Campionatului European. Interesant este, pe de altă parte, că antrenorul Penicilinei este Aurel Cazacu, nimeni altul decît secundul lui Grapă la națională.
Așadar, Știința începe astăzi o nouă campanie de reconfirmare a rezultatelor de pînă acum, campioană națională și multiplă medaliată în campionatul intern în ultimul deceniu, participantă an de an în cupele europene. Antrenorii Grapă și Manta știu de ce se tot „întîmplă” așa. De data aceasta se vor baza pe un lot format din: Viktoria Polisciuk, Monica Moraru (ridicătoare), Nicoleta Țolișteanu (libero), Camelia Antal, Natalia Ihnatusha, Mihaela Pînzaru – Truță, Angelica Chivorchian, Dana Ciocan, Tatiana Simeonovici, Dragana Sekulovici, Bianca Moldovan, Irina Vrînceanu. Irina nu este aptă de joc, aflîndu-se în program de recuperare. După cum bine se știe, Melania Alexe, cea mai titrată jucătoare din lot, este în concediu prenatal.
Altfel, voleibalistele de la Știința au efectuat ieri ultimul antrenament înainte de începerea noului sezon.
Modul de desfășurare a întrecerii
Campionatul superligii, din care fac parte opt echipe, se va disputa în trei faze. Prima este cea a meciurilor tur-retur, pe parcursul a 14 etape. Va urma un turneu play-off în urma căruia se va alcătui clasamentul. Primele patru clasate se vor bate pentru titlul național în cadrul a patru turnee organizate de fiecare dintre echipele în cauză. Primul turneu va fi organizat de echipa cu cel mai slab punctaj dintre cele patru, în urma fazei a doua. Toate echipele vor pleca însă de la zero în cursa pentru desemnarea campioanei. Programul etapei inaugurale: Unic Piatra Neamț – Dinamo, Poli Timișoara – CSU Metal Galați, Știința Bacău – Penicilina Iași, CSU Tîrgu Mureș – Rapid RATB. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.