Firmele de pe piata imobiliara se pling ca, de aproape doua luni, nu mai reusesc sa vinda niciun apartament. In ultimele luni s-au realizat mai putine tranzactii cu locuinte, atit pe segmentul locuintelor vechi, cit si pe cel al imobilelor noi. In prezent, practic, piata imobiliara este blocata. Firmele din imobiliare cred ca totul pleaca de la criza instalata in lume, in domeniul financiar-bancar. Primele care au reactionat la criza au fost bancile, care timp demai bine de o saptamina au refuzat sa mai acorde credite imobiliare persoanelor fizice. In acest context, clientii firmelor de imobiliare nu au mai avut bani pentru a sustine o astfel de investitie. Analistii din domeniu spun ca redresarea pietei imobiliare sta la mina bancherilor. Prin urmare, o relaxare a conditiilor de creditare este singura masura care ar putea imbunatati activitatea imobiliara, cred patronii din domeniu.
Apartamentele vechi, mai scumpe decit vilele de P^1
Fenomenul de criza de pe piata imobiliara mai poate fi explicat si de faptul ca posibilii clienti nu au incredere intr-o astfel de investitie, ori ca preturile au urcat atit de mult incit cererea solvabila este mica. „Aici, cred ca o mare parte din vina apartine proprietarilor de locuinte, care, in marea lor majoritate, au umflat nepermis de mult preturile. Adica, nu este posibil ca pentru un apartament de doua camere, in zona Viorelelor, sa se ceara 100.000 de euro, in conditiile in care el costa, in realitate, cel mult 65.000 de euro. Scade pretul la locuinte doar cine are nevoie de bani, in rest, toti isi mentin aceleasi niveluri de pret”, a declarat Diana Cornea, administrator la firma de imobiliare Harrod din Bacau. Potrivit reprezentantilor companiilor din domeniu, preturile apartamentelor vechi au crescut cu procente intre 50% si 100%, in functie de zona si de dotari. Exista locuinte pentru care proprietarii cer un pret ce ajunge pina 200.000 de euro. Si asta in contextul in care au fost locuinte tip vila, de P^1, pe care proprietarii le-au vindut cu „doar” 80.000 de euro.
Tranzactiile cu spatii comerciale – o masura de rezerva
Primele semne de slabiciune le-a dat piata apartamentelor vechi inca de la inceputul anului, cind s-a sesizat o diminuare a cererii. De atunci, vinzarile de locuinte sint din ce in ce mai putine. In plus, desi dezvoltatorii de imobiliare recunosc cu mai mare greutate, si in cazul apartamentele noi a scazut interesul populatiei. Si asta cu toate ca, in multe din cazuri, oferta pentru locuintele noi este mult mai buna fata de cea a celor vechi. Asa s-a ajuns ca pe piata imobiliara, dezvoltatorii sa ofere la proiectele rezidentiale preturi similare sau chiar mai mici decit cele ale apartamentelor vechi. In acest context, firmele din domeniu se tem ca nu cumva, intr-un viitor apropiat, sa fie lovite de colaps, urmat de faliment. Unii dintre patronii acestor firme mizeaza pe piata spatiilor comerciale, ca masura de siguranta, si pe cea a terenurilor. Asta si pentru ca tranzactiile se fac cu persoane juridice, mult mai serioase si mai corecte decit persoanele fizice. Acestia spun ca afacerile cu spatii si cu terenuri le asigura un venit constant, pe tot parcursul anului, in vreme ce la tranzactiile cu locuinte au un traseu, de cele mai multe ori, oscilant.
Lasă un răspuns