Politia si Parchetul Onesti, impreuna cu lucratorii postului comunal din Birsanesti, au declansat o ancheta minutioasa, dupa ce, pe raza localitatii, au fost descoperite un craniu uman, o mandibula si citeva fragmente de oase. Ulterior au fost gasite si scalpul, resturi de imbracaminte si smocuri de par, dar si un lat care atirna de o creanga de copac si care era confectionat din bucati rupte din maioul victimei. Anchetatorii considera ca femeia s-a spinzurat, iar cadavrul a fost tirit de animalele salbatice. Femeia a fost identificata dupa lucrarile dentare si dupa imbracaminte, dar toate probele au fost transportate la Institutul de Medicina Legala din Iasi, pentru expertiza. „Nu exista dubii legate de cauza decesului; credem ca e vorba de o sinucidere, dar asteptam si rezultatele analizelor de la IML Iasi”, ne-a precizat procurorul Vasile Serbu, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Judecatoria Onesti. Cauzele care ar fi putut sa o determine pe femeie sa se sinucida nu se cunosc inca. (George MARTIN)
Lasă un răspuns