– candidatul PNL la Primaria Buhusi este cunoscut in tot orasul ca fiind un om serios, gospodar si o alternativa pentru schimbarea actualei administratii PSD din Buhusi, care nu a facut mai nimic pentru locuitori timp de 20 de ani – proiectul pe care liberalii il doresc cistigator este “Buhusi – Administratie liberala”, sustinut de modelul de dezvoltare din municipiul Bacau, aplicat de primarul Romeo Stavarache, presedintele PNL Bacau
Liberalii bacauani si-au lansat de curind in orasul Buhusi strategia pentru campania electorala din vara lui 2012. Buhusiul nu a fost ales intimplator, dat fiind ca de mai multi ani, orasul se loveste de grave probleme economice, iar populatia resimte acut nevoia locurilor de munca. Aceasta a fost marcata printr-o întilnire organizata la noul sediu al organizatiei locale al PNL din centrul orasului Buhusi, ce a fost condusa de presedintele PNL Bacau, Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau si in prezenta vicepresedintilor Ionel Palar, deputat PNL in Parlamentul Romaniei, Viorel Miron, primarul orasului Comanesti, precum si a celorlalti membri ai Biroului de Conducere al PNL Bacau, presedintii organizatiilor PNL din vecinatatea oraslui Buhusi, organizatia judeteana de tineret, organizatia de femei a PNL, precum si alti invitati. “Intilnirea a avut drept principal scop prezentarea strategiei de campanie pentru localele din 2012 si lansarea candidatului PNL pentru Primaria Buhusi, în persoana lui Adrian Ichim. Totodata, un moment important l-a constituit prezentarea echipei de 17 consilieri locali ai Consiliului Local Buhusi, oameni ce îl vor sustine si alaturi de care acesta va lupta în campania electorala ce urmeaza”, a declarat Dan Teslaru, presedintele PNL Buhusi.
Candidatul Adrian Ichim merge pe mina proiectului “Buhusi – Administratie liberala”
Adrian Ichim este si el la conducerea organizatiei liberale buhusene alaturi de “veteranul” Dan Teslaru si spune ca “impreuna vrem sa cistigam dreptul la un viitor mai bun pentru locuitorii orasului nostru. Acest drept il putem obtine prin promovarea proiectului politico-administrativ “Buhusi – Administratie liberala”. Adrian Ichim este binecunoscut in oras si si-a demonstrat calitatile de gospodar in viata privata, cunoscind succesul in afaceri prin intermediul cunoscutului restaurant “Ciresica” din Buhusi si a lantului de macelarii-carmangerii. Mai are si doua magazine proprii, este proprietar si lucrator de terenuri agricole, crescator de animale, activitati ce le administreaza impreuna cu familia sa. Pe plan familial Adrian Ichim este un om implinit, unde marile lui realizari sint cei trei copii, doi baieti si o fata studenta la doua facultati. Ea a obtinut bacalaureatul cu nota 10 si este mindria familiei si un exemplu pentru copiii din Buhusi. Obiectivul imediat al echipei PNL Teslaru – Ichim si a echipei de consilieri este cistigarea încrederii locuitorilor orasului prin prezentarea unui program de dezvoltare credibil al Buhusiului, bazat pe principii economice sanatoase, dupa modelul municipiului Bacau si a administratiei Stavarache, cu scopul final de schimbare a administratiei locale actuale, care are un concept invechit si care n-a adus nimic nou orasului de 20 de ani.
Sustinut de Romeo Stavarache, primarul Bacaului
Romeo Stavarache, presedintele Organizatiei Judetene a PNL Bacau si primarul municipiului Bacau a dat asigurari organizatiei buhusene si echipei de candidati de intregul sprijin al sau personal, cit si al organizatiei pe care o conduce, mai ales ca orasul Buhusi si imprejurimile – comunele Blagesti, Racova, Girleni, Hemeiusi sint localitati cu electorat liberal confirmat in mai multe rinduri de alegeri. Primarul Romeo Stavarache, alaturi de echipa sa, le-a prezentat invitatilor principalele strategii de campanie pe care PNL Bacau le va aplica pentru cistigarea a citor mai multe primarii la alegerile locale din 2012 in judetul Bacau, bazate în primul rind pe selectarea unor candidati credibili, gospodari recunoscuti de comunitatile lor si a unor echipe de consilieri locali care sa isi reprezinte loial alegatorii conform principiilor liberale si doctrinei partidului.
Tinerii Liberali vor o reprezentare de 30% din functiile de alesi locali
La sediul PNL Buhusi a avut loc si intilnirea juniorilor, in paralel cu cea a seniorilor. La sedinta Biroului Teritorial a organizatiei Tineretului National Liberal au participat si birourile locale de tineret din organizaţiile învecinate Buhusiului. Asa cum era de asteptat, subiectele abordate au fost dintre cele mai diverse, însa capul de afis de pe ordinea de zi a fost tinut de formularea strategiei pe care tinerii liberali o vor implementa în campaniile electorale de anul viitor. În primul rind, s-a subliniat necesitatea promovarii unor tineri care sa fie capabili sa se implice în activitatea administratiilor locale, astfel încit politicile liberale sa-si gaseasca un ecou în cadrul actului administrativ. În acest sens, s-a stabilit ca TNL Bacau sa propuna Biroului Teritorial de Seniori al PNL Bacau ca un procent de 30% dintre candidatii PNL la functiile de consilieri din administratia publica locala sa fie rezervat tinerilor care sa vina cu o perspectiva noua în cadrul actului administrativ si sa fie motivati sa se implice în politica si domeniul administratiei publice.
Lasă un răspuns