Consilierii judeteni bacauani se reunesc astazi in sedinta extraordinara. Pe ordinea de zi este un singur punct. Acesta vizeaza rectificare bugetului propriu al Consiliului Judetean Bacau pe anul 2011, precum si repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a sumelor alocate din impozitul pe venit pentru cofinantarea proiectelor de infrastructura locala. Veniturile judetului s-au majorat in urma incasarii unor sume epste cele previzionate. Astfel, din taxe pentru eliberarea autorizatiilor de construire si certificate de urbanism s-au incasat 62.000 de lei. Din impozitul pe mijloacele de transport marfa s-au adunat 147.000 de lei, iar din tarifele platite pentru utilizarea drumurilor judetene s-a strins suma de 145.000 de lei. Totodata, Directia de Finante a anuntat CJ Bacau ca s-a depasit cu 2.000.000 de lei ceea ce se estimase ca se va incasa din impozitul pe venit pina la sfirsitul anului. Potrivit legii, 20% din cota de 21% din impozitul pe venit se repartizeaza, prin hotarirea Consiliului Judetean, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si pentru sustinerea proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala. Situatia in judet nu este deloc imbucuratoare pentru ca aproape toate comunele se confrunta cu o lipsa acuta de fonduri din cauza resurselor financiare insuficiente ale bugetelor locale. Din acest motiv primariile nu mai au bani sa cofinanteze proiectele locale de infrastructura. La impartirea banilor se vor lua in calcul proiectele aflate in derulare in comune, precum si banii care au mai fost alocati pina acum, mai ales de la bugetul national. Este stiut faptul ca la ultimele alocari de la Guvern au beneficiat de bani numai comunele pedeliste, iar presedintele CJ Bacau, Dragos Benea, avertiza de atunci ca acestea risca sa nu primeasca nimic pentru ca restul judetului a fost tratat discretionar.
Lasă un răspuns