Luni noapte, insomnia m-a tinut in fata televizorului. Si, de data asta, n-am regretat orele de odihna pierdute. Am revazut, pe TVR2, „…Escu”, o comedie de vis semnata de Tudor Musatescu, in 1933. E una dintre acele opere care ne reamintesc ca istoria numara politicieni noi la vremuri noi, dar cu patimi si comportamente trase la indigo dupa cele ale predecesorilor. Carierism, josnicie, nesimtire crunta, adulter si curvasarie politica ale hahalerelor dornice sa ajunga „la virf” calcind peste oricine si orice pentru a-si atinge scopul.
In Decebal Necsulescu, personajul cheie, se impletesc toate aceste „calitati”. Causticul Musatescu a sedimentat in caracterul lui tot putregaiul pe care l-a scuturat de la „alesii” perioadei interbelice.
Finalul piesei mi s-a parut inspirat, parca, de evenimete care se deruleaza din decembrie 2007 incoace. Ramas fara minister, membru al unei formatiuni politice retrasa de la guvernare, Necsulescu decide sa-si lanseze propriul partid, propria platforma. „Partidul National Liberal Taranesc si Conservator” (i-a uitat doar pe socialisti cind l-a botezat), numai al lui si care sa continue sa lupte pentru binele „tarisoarei”, nu pentru satisfacerea vanitatii si pungii sale. Un partid care sa-i reuneasca pe toti cei aidoma lui. Avem un astfel de partid, cel mai „tinar” de pe scena politica romaneasca. Care s-a iscat nu la capriciul meschinului Decebal …escu, ci la toana romanului simtitor Traian …escu.
Lasă un răspuns