Sub patronajul primarului municipiul Bacau, Romeo Stavarache, va fi organizata „Gala Sportului Bacauan – 2008”, în data de 19 noiembrie 2008, la Sala de conferinte Agricola International, cu începere de la ora 13.30. În cadrul galei vor fi premiati sportivii bacauani si antrenorii acestora care au obtinut rezultate deosebite la concursurile sportive nationale si internationale în cursul anului 2008. Suma totala ce va fi acordata sportivilor si antrenorilor bacauani este de 211.200 lei. De acesti bani vor beneficia 108 sportivi si 40 de antrenori, de la Clubul Sportiv „Stiinta” Bacau, Sport Club Municipal Bacau, Asociatia Sportiva „Sport Ordine Siguranta” Bacau si Asociatia Club Sportiv „Condorul” Lilieci. Cei premiati vor primi sume cuprinse între 500 si 3.500 lei, în functie de rezultatele obtinute la competitii. În ceea ce priveste premiile alocate cluburilor, situatia se prezinta astfel: 140.700 lei pentru premierea a 70 de sportivi si 18 antrenori legitimati la Clubul Sportiv „Stiinta” Bacau, 66.300 lei pentru premierea a 34 de sportivi si 21 de antrenori legitimati la Sport Club Municipal Bacau, 1.000 de lei pentru premierea unui sportiv legitimat la Asociatia Sportiva „Sport Ordine Siguranta” Bacau si 3.200 lei pentru premierea a trei sportivi si un antrenor legitimati la Asociatia Club Sportiv „Condorul” Lilieci. La acest eveniment vor participa si foste glorii ale sportului bacauan. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns