„Totuși, cercetîndu-ne Istoria, vom vedea că ne-am eternizat identitatea, prin cultură, nu prin guverne predestinate efemerității”, amintește Petre Isachi, în numărul nr. 9, al revistei de cultură „13 Plus”. Articolul, semnat de redactorul-șef, și intitulat sugestiv „Biblioteca Națională și tendințele secolului XXI”, readuce în actualitate mult disputata problemă a „tragediei cărții românești”. În paginile revistei ne reîntîlnim cu memoria rezistenței anti-comuniste, datorită lui „Antolie Paniș, personaj tragic în „cele 103 pagini – copii aprobate de CNSAS.” Nu lipsește nici materialul oferită de poetul Ion Tudor Ovian, precum și fragmente din romanul „Salonul de vară”, vol. II, de Gh. Isbășescu.
Un fragment de „portret în sepia” zugrăvit de Isabel Allende a fost tradus din limba spaniolă de Constandino Morales, iar Ioan Dumitru Denciu continuă seria mit, poetică, istorie, prin intermediul lui „Zalmoxis, Făt-Frumos și inițierea”. La capitolul „confluențe”, Arghezi – KIerkegaard este publicat un fragment din volumul „Psalmii arghezieni și problema devenirii creștine”, scris de Petre Isachi, lucrare aflată în curs de apariție la Editura Psyhelp. Nu lipsește nici „orga de poezie”, susținută de Cecilia Gabriela Feifer și Felica Manea, și alte subiecte interesante pentru iubitorii de cultură. (C. Gh.)
Lasă un răspuns