Un bărbat din comuna Răchitoasa, care a capturat cu ajutorul unui laț un căprior, a fost depistat de polițiști și este cercetat pentru braconaj cinegetic. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au ridicat miercuri de la un bărbat de 56 de ani din comuna Răchitoasa, cantitatea de 13 kilograme de carne, provenită din sacrificarea unui căprior. Bărbatul a capturat căpriorul cu o zi în urmă, cu ajutorul unui laț pe care l-a amplasat într-o lizieră de salcâmi din apropierea locuinței, teren ce aparține Fondului de Vânătoare numărul 57 Răchitoasa. De asemenea, în urma cercetărilor de la locul faptei, polițiștii au mai identificat două lațuri, amplasate de bărbat în urmă cu aproximativ două săptămâni, cu scopul de a captura vânat. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic. (Florin C.)
Lasă un răspuns