Un barbat din Cleja a ajuns luni, in spital, in stare grava dupa ce, se pare, a cazut de la o inaltime considerabila. In ciuda virstei destul de inaintate, respectiv, 74 de ani, Mihai M. a avut curajul sa se urce pe acoperisul casei cu intentia de a face niste reparatii. Omul s-a dezechilibrat insa, a alunecat si a cazut, lovindu-se puternic la coloana. „Pacientul este internat la Ortopedie, avind diagnosticul de tasare coloana vertebrala”, a spus Mirela Romanet, purtator de cuvint Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Starea pacientului este stabila, dar acesta va trebui sa mai stea ceva vreme in spital. Cadrele medicale atentia, in special persoanelor virstnice, sa fie prudente si sa evite efectuarea unor treburi care presupun lucrul la inaltime. (M. R.)
A cazut de pe acoperis
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.