Un elev in clasa a VIII-a al Scolii „Domnita Maria” din Bacau, Andrei. D., scolarizat la domiciliu, a sustinut ieri teza cu subiect unic la el acasa, asistat de o comisie speciala formata din inspectori scolari. Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a primit cereri pentru sapte comisii speciale, pentru intreg judetul, printre copiii care au putut sustine teza fara sprijin numarindu-se si o eleva nevazatoare de la Scoala Fulgeris, din comuna Pincesti. In judetul Bacau au fost programati sa sustina teza cu subiect unic 15.239 de elevi, dintre care 7.629 de clasa a VII-a si 7.610 de clasa a VIII-a. Teza a debutat la ora 12.00, moment din care elevii au avut la dispozitie doua ore pentru rezolvarea subiectelor elaborate in cadrul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamintul Preuniversitar. „Subiectele au fost accesibile, in acord cu obiectivele programei, la ambele clase. La punctul C, la clasa a VII-a, au avut de redactat un rezumat al textului la prima vedere si la clasa a VIII-a exprimarea motivat o opinie. La subiectul II de la ambele clase au avut de redactat un text imaginativ, portret la clasa a VIII-a, si o descriere de peisaj, la clasa a VII-a”, a comentat subiectele Claudia Merticaru, profesor de limba si literatura româna, purtator de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.
Lucrarea va fi corectata de doi profesori
Fiecare teza va fi corectata de doi profesori, cel de specialitate de la clasa, care va corecta lucrarile la scoala, si un profesor din centrul de evaluare, extern unitatii de invatamint de unde provine teza. Profesorul care preda la clasa are obligatia de a analiza tezele, impreuna cu elevii, in prima ora de dupa primirea rezultatelor. In urma acestei analize, elevii pot depune eventuale contestatii la comisia din unitatea de invatamint. Contestatia, semnata de elev si de parinte/tutore, se depune in cel mult sapte zile de la data primirii in scoala a rezultatelor din centrul de evaluare. Urmatoarea teza cu subiect unic, cea la matematica, a fost programata pentru joi, 11 decembrie.
Lasă un răspuns