• după Capitală, județul nostru e primul la numărul de divorțuri • vîrsta medie la care bărbații divorțează este 38 de ani, iar femeile se despart de soții lor pe la 34 de ani • de cele mai multe ori, cuplurile băcăuane se destramă din cauza violenței fizice
„Mă bate, dom’ judecător! Mă bate cel mai des cînd vine beat criță acasă, dar și treaz îmi mai dă cîte-un dos de palmă”, se plînge o femeie, în timpul procesului său de divorț. Ea s-a săturat și de bătăi, și de bețiile consortului, și de lipsa banilor, pe care omul ei îi dă pe băutură la birtul din colț. „Am auzit că se duce cu alți bărbați, replică soțul incriminat. O mai bat, dar numai cînd aflu că s-a culcat cu altul. Nu numai eu beau. Și ea le cam trage la măsele, că-i place al naibii băutura. O bat și dup-aia ne-mpăcăm. Nu știu acum ce-a apucat-o de a băgat divorț”, replică soțul acuzat. Astfel de situații sînt cu sutele în sălile de tribunal. Aceasta este doar partea vizibilă, căci nu toate neînțelegerile duc la divorț.
Momentul de cumpănă al unei căsnicii între băcăuani este cam la 10-14 ani după momentul căsătoriei, cînd cuplurile divorțează mai abitir ca la alte vîrste. Aceasta este una din concluziile la care a ajuns Lăcrămioara Ciomîrtan, de la Direcția Județeană de Statistică (DJS), într-o analiză publicată recent în „Infostat”. „Din păcate, în cadrul unor familii, relațiile afective pot avea un caracter contradictoriu, generînd o atmosferă intrafamilială nefavorabilă – tensiuni, conflicte, neînțelegeri, acte de violență – relații care duc la iminenta desfacere a cuplului marital – abandonare, divorț”, arată Ciomîrtan. În opinia ei, divorțul, determinat de un complex de factori de natură economică, socială, psihologică, culturală, politică ce acționează la nivelul indivizilor, în interiorul cuplurilor și în afara acestora, conduce la „consecințe negative atît asupra soților, cît mai ales asupra copiilor. În urmă cu doi ani, la nivel național, s-au înregistrat aproape 31.800 de divorțuri, cele mai multe căsătorii fiind desfăcute în București: 2.000 de divorțuri (6,3 la sută). În acea perioadă, județul Bacău se situa pe primul loc pe țară, după București, cu aproape 1.590 de divorțuri, din care peste 1.080 la oraș, iar restul în mediul rural. Cele mai multe divorțuri, raportate la numărul populației, se înregistrează la Onești, Buhuși și Tîrgu Ocna, iar cele mai puține, la Comănești, Moinești, Slănic Moldova și Bacău. Asta pentru orașe. La țară, situația e gravă la Asău, Urechești și Lipova, iar comunele unde divorțurile apar ca o raritate sînt Faraoani, Corbasca și Luizi Călugăra.
61 de divorțuri înainte de un an de la căsătorie
Conform analizei Lăcrămioarei Ciomîrtan, vîrsta medie la care bărbații divorțează este 38,3 ani, iar femeile se despart de soții lor pe la 34,6 ani. Dacă se ia în calcul durata căsătoriei, dihonia intră, în medie, în cuplurile căsătorite de 10-14 ani. Conform specialistei DJS, și în județul Bacău au existat cupluri a căror căsnicie nu a supraviețuit mai mult de un an. Ba chiar, statisticile arată că, în 2002, 61 de divorțuri s-au produs înainte de împlinirea unui an de la căsătorie. Nici la o vîrstă mai înaintată, unii nu scapă de dorul de ducă. „Deși au trăit o viață împreună, numeroase cupluri care au fost căsătorite timp de 20 de ani și mai mult au ajuns la divorț. În funcție de vîrsta soților, se constată că, la nivelul întregului județ, cele mai multe căsătorii au fost desfăcute pentru femeile cuprinse între 25-29 de ani și 30-34 de ani. Peste 340 de femei de această vîrstă și-au luat cîmpii din cămiul conjugal. Pentru bărbați, numărul cel mai mare de divorțuri s-a pronunțat între 33 și 34 de ani, adică 418 divorțuri. După grupa de vîrstă, corelată cu a soțului sau soției, cele mai multe divorțuri s-au consemnat pentru femeile de 25-29 de ani și bărbații de 30-34 de ani. Au fost pronunțate 167 de asemenea divorțuri.
Motivele pentru care băcăuanii se separă sînt dintre cele mai diverse, de la infidelitate conjugală, alcoolism, pînă la violență sau alte cauze. O pondere extrem de importantă în cauza divorțurilor o are violența fizică, în aproape 110 cazuri. De asemenea, violența este asociată altor cauze în încă mai mult de 550 de divorțuri. De foarte multe ori, însă, violența s-a combinat și cu alte cauze, alcoolismul, de exemplu.
Munca în străinătate a destrămat familiile băcăuanilor
O parte din băcăuanii cu probleme în cuplu ajung la specialiști pentru a beneficia de consiliere. „De obicei, la noi vin să ceară consiliere după ce au divorțat, nu înainte. Dar sînt și persoane care vin împreună pentru a fi consiliate ca să își salveze căsnicia”, ne-a declarat Carmen Hriban, medic psihiatru. În fața specialiștilor, persoanele care divorțează se plîng unii de ceilalți. Motivul pe care îl invocă deseori este alcoolul, dar specialiștii spun că plecările la muncă în străinătate sînt principala cauză a divorțului în rîndul băcăuanilor.
Din județ sînt plecate să lucreze pe meleaguri străine circa 40.000 de persoane. Odată ajunși în străinătate, oamenii își fac un rost, încep să trăiască mai bine și renunță la familia din țară. „Cel mai des divorțează femeile. Acolo ele muncesc, au banii lor și devin independente. Capătă alte orizonturi despre libertate și renunță la soții români în defavoarea celor străini. Pentru bărbați este mai greu, pentru că prea puțini reușesc să își găsească consoarte străine. De regulă, ei divorțează pentru că își găsesc o parteneră din țara noastră, au afinități comune, muncesc împreună și în aceste condiții se înfiripează relațiile ce duc la divorț”, a precizat Camelia Hriban.
În fața psihologului sau al psihiatrului ajung persoane de toate vîrstele aflate în pragul divorțului sau după ce au divorțat. Cel mai des apelează femeile, cu precădere cele cu vîrsta între 35 și 45 de ani. (Florin POPESCU, Claudiu TĂNĂSESCU)
Tabel. Divorțuri, după cauza desfacerii căsătoriei și durata căsniciei
Cauza Număr divorțuri
Infidelitate conjugală 49
Alcoolism 95
Violență fizică 109
Alte situații 702
Infidelitate^alcoolism^violențe^alte 61
Infidelitate^alcoolism 3
Infidelitate^violențe 7
Infidelitate^alte situații 50
Alcoolism^violențe 34
Alcoolism^alte situații 20
Violențe fizice^alte situații 252
Infidelitate^alcoolism^violențe 8
Alcoolism^violențe^alte situații 6
Infidelitate^alcoolism^alte situații 165
Infidelitate^violențe^alte situații 22
Lasă un răspuns