Se știe foarte bine că atît în școla generală, dar mai ales la liceu, există o anumită categorie de elevi, ridiculizați, invidiați sau chiar blamați. Aceștia sînt „tocilarii” noștri cei de toate zilele. Fiecare dintre noi are în clasa în care învață un coleg sau colegă cu rezultate excepționale la toate obiectele, care învață fără a uita vreo oră și care își dă toată silința pentru a ști cît mai multe. La urma urmei, ce e atît de rău? Sînt oare acești adolescenți tocilari în adevăratul sens al cuvîntului? Sensul acestui cuvînt s-a deformat și copii inteligenți sînt stigmatizați fără argumente concrete. Tocilar este acela care învață mecanic, fără a avea o logică, cel care memorează, dar nu înțelege. De cele mai multe ori, tocilarii adevărați nu au rezultate extraordinare, deoarece ei nu trec ceea ce învață prin filtrul gîndirii, ci doar reproduc mecanic. Dacă ați înțeles lucrul acesta, pe care cred că îl știm cu toții, atunci puteți fi sinceri și puteți recunoaște că ai voștri colegi sînt doar ceva mai silitori, nu tocilari.
Ideea de tocilar s-a deformat total. Acum, „șoarecele de bibliotecă” este elevul care învață. Deci, dacă ai note mari, poți spune că ești tocilar. Dacă nu ai rezultate bune la învățătură, fie ești prost, dar de cele mai multe ori ești „tare”. Și, totuși, de ce nevoia de a-i umili cu bună știință pe cei care fac mai mult decît noi?
Am încercat să aflăm ce cred elevii despre acest lucru. „La prima vedere, tocilarii sînt cei care învață și iau note bune. Dar un tocilar adevărat face mai mult. Stă numai în casă, învață non-stop, nu iese în oraș, ci doar se uită la televizor pentru a se destinde. Tocilarii vorbesc doar despre filme și despre cărți mai ales, că atît știu.” spune Isabela Atomei.
„Un tocilar este elevul care are activități destul de plictisitoare atunci cînd nu învață. Eu nu pot să zic decît că îi respect foarte mult. Consider că un tocilar învață, învață și învăță și nu știe ce e distracția. Lumea lui se rezumă doar la învățătură”, este de părere Apopii Oana
Pentru ca să vedem cum stă treaba, am stat de vorbă și cu două eleve cu rezultate foarte bune la învățătură, care și-au spus părerea despre titulatura de tocilar.
„Cei care învață bine sînt considerați tocilari, pentru că acest termen este prost înțeles. Tocilar, în sensul propriu, înseamnă a învăță mecanic. Dar, chiar dacă înveți cu logică, tot tocilar ești numit, pentru că așa e mentalitatea”, spune Ioana Stan.
Colega ei, Cristina Vrabie spune și ea: „De ce sînt unii numiți tocilar? Pentru că învață mai mult ca alții. De exemplu, eu nu sînt genul care să iasă în oraș, îmi place mai mult să citesc. Ce e rău în asta? Unii pur și simplu nu pot să înțeleagă. Sînt și unii care spun asta din invidie.”
Părerea generală, însă este aceasta: „Eu cred că tocilar nu mai e cel care învață fără logică. Este ce care înțelege ce învăță, dar nu știe ce e aia distracție. Stă numai în casă și citește, scrie și își îmbogățește cunoștințele”, spune Teodora Zglimbea.
Totuși, lucrurile sînt total greșite. Invidia și neînțelegerea nu ar trebui să ne împingă la umilirea celorlalți. A atribui cuiva termeni care nu i se potrivesc nu este o laudă, ci un semn de prostie. Noi, adolescenții, ar trebui să înțelegem că fiecare are gusturile și pasiunile lui. Dacă cineva preferă să citescă o carte în loc să meargă la discotecă, nu ar trebui judecat pentru acest lucru. Tot adevărat este însă că, la vîrsta noastră, viața socială este extrem de importantă, iar dacă stai zi de zi închis în birou cu maldărul de cărți în brațe, atunci nu vei deveni în nici un caz o persoană populară. Ideal ar fi un echilibru între învățătură și distracție, însă acest scop este rareori atins.
Problema trebuie privită și din alt punct de vedere, cel psihologic. Copiii cu bani, care își permit să își facă o imagine, care au un aspect fizic deosebit, au mai multe șanse de reușită, de aceea, pentru ei învățătura nu devine punctul forte. Spre deosebire de ei, cei mai puțin avantajați realizează că acest deficit tebuie compensat printr-un bagaj de cunoștințe bogat, pentru a se asigura că vor face ceva în viață.
Dar, la urma urmelor, problema poate nu va avea nicicînd soluție. Atîta timp cît vom trăi cu prejudecăți și vom clasifica oamenii după criterii greșite, acești copii silitori și inteligenți vor fi marginalizați de colegii lor și luați în rîs. Poate ar trebui să ne gîndim din cînd în cînd că o rochie frumoasă sau o coafură interesantă nu compensează lipsa parțială sau chiar totală a cunoștințelor. Mai bine să gîndim de două ori înainte de a vorbi și să fim drepți, să acordăm credit celor care merită. (Roxana Șmil)
Lasă un răspuns