Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis pe 5 ianuarie acordul de mediu necesar construirii tronsonului Buzău – Focșani din Autostrada Moldovei (A7), scrie economica.net. Prin urmare, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poate lansa licitația pentru execuția celor 82 de kilometri de autostradă ce vor lega Muntenia de Moldova.
Traseul Autostrăzii Buzău – Focșani începe din dreptul Municipiului Buzău (km 0+000 – km 45+460 sector aferent județului Buzău) și se termină în apropierea Municipiului Focșani (km 45+460 – km 82+440 sector aferent județului Vrancea).
Valoarea totală a investiției este de 6,12 miliarde de lei, fără TVA. Din această sumă, valoarea lucrărilor de construcție și montaj reprezintă 5,26 miliarde de lei, fără TVA.
Lasă un răspuns