Doina TIMUȘ
Biserica „Sfîntul Gheorghe și Eroii Neamului”, din cadrul Unității Militare 01769 (de Transmisiuni), a fost sfințită, ieri, cu mare fast. Aceasta este singura biserică militară din cadrul MApN, din Moldova, iar la eveniment au fost prezenți preoții militari băcăuani și trei protopopi, doi din Bacău și unul din Onești. Arhiepiscopul vicar al Episcopiei Romanului, Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor alcătuit din 30 de preoți, a oficiat slujba religioasă în fața cîtorva sute de enoriași, a cadrelor militare și a oficilităților locale. Printre cei prezenți la slujba de sfințire s-au numărat primarul Bacăului, Romeo Stavarache, comandantul Unității 01769, locotenent colonel Constantin Liviu Munteanu, fostul comandat al unității, cel care a pus piatra de temelie a bisericii, colonelul în rezervă Ștefan Gelu Pricopi, cel care s-a numărat printre primii patru ofițeri sosiți la unitate, în 1982, col. Gheorghe Munteanu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, col. Vasile Dănilă. Evenimentul religios din strada Constanței a fost marcat de mai multe momente deosebite. Arhiepiscopul vicar al Episcopiei Romanului, Ioachim Băcăuanul, i-a decernat comandantului unității, Liviu Munteanu, Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată în Patriarhia Română unui mirean. Ultima distincție pe care a semnat-o Patriarhul Teoctist a fost înmînată preotului Lucian Butnaru, care a primit rangul de iconom stavrofor, cea mai înaltă distincție acordată vreodată unui preot de mir. torva sute de enoriași, a cadrelor militare și a oficilităților
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.