Consiliul Local a votat, joi, Planul Urbanistic Zonal care va permite dezvoltarea zonei Aeroportului Bacău. Documentul a fost inițiat de Consiliul Județean Bacău și are drept scop „crearea celei de-a doua zone de dezvoltare în jurul aeroportului”, a precizat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
„În considerarea dezvoltării zonei adiacente Aeroportului Internațional „George Enescu”, Consiliul Județean Bacău a elaborat Planul Urbanistic Zonal în vederea transformării acestui obiectiv într-un hub aeroportuar regional. PUZ-ul aprobat de aleșii județeni în şedința Consiliului Județean din 27 mai 2021 are drept obiectiv crearea celei de-a doua zone de dezvoltare în jurul aeroportului. Nu putem construi decât după anumite norme elaborate de specialiști, într-un cadru unitar, corelat și complementar cu celelalte construcții din zonă”, a afirmat Ivancea.
Adoptarea PUZ-ului amintit în şedința de astăzi a Consiliul Local Bacău poate genera dezvoltare atât municipiului, cât și județului în contextul în care se vor respecta reglementările stabilite prin acest plan, respectiv:
– construirea unui terminal intermodal rutier;
– dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport adiacente aeroportului pentru racordarea acestuia la arterele majore de circulație- DN11/E574, DJ119 și centura ocolitoare a municipiului Bacău;
– realizarea unei străzi de legătură între strada Al. Șafran și strada Aeroportului sau Calea Republicii, pe lângă parcarea aeroportului;
– realizarea unui drum de legătură între partea de vest a aeroportului și drumul de centură, care va spori accesibilitatea unei suprafețe de teren de 2 ha pe care administrația aeroportuară intenționează să plaseze o remiză PSI și unde pot fi amplasate și alte construcții pentru deservirea pasagerilor și a mărfurilor;
– construirea infrastructurii și a hangarelor necesare dezvoltării segmentului de aviație civilă generală.
„Beneficiile Planului Urbanistic Zonal se vor reflecta în mod direct în dezvoltarea zonei de sud a Bacăului, unde își desfășoară activitatea companii de anvergură precum Aerostar și Dedeman. De asemenea, am convingerea că prin documentul urbanistic menționat sunt create premisele necesare extinderii investițiilor în această parte a oraşului, punându-se – totodată – bazele unei creşteri economice durabile”, a declarat președintele Ivancea.
Drumaru' lu' peste a zis
Bla bla bla…si poluarea fonica a celot din zona? Sunt zeci de blocuri de locuinte in zona. De ce nu scoateti aeroportul in afara orasului asa cum e normal si firesc?
Andrei a zis
Si cum ai zice tu, mesterul Manole, sa scoti aeroportul in afara orasului? Da solutia si se va concretiza…
Alex a zis
Eu zic sa mute orasul un pic mai departe de aeroport ca sa fie multumit drumarul lui peste. Inspirat nume ti-ai ales!
:-) a zis
Daca se si materializeaza,este bine.
Dana a zis
Nu vad cine ar construi acolo? E si baza militara acolo. Cine vrea sa aiba biroul sau apartamentul acolo?
pt Dana a zis
eu am capro
Copernic a zis
Nu ne mai trebuie un alt pasaj suprateran pe str. Republicii la intersectia cu str. Chimiei. Amplasarea unui pod duce la inghesuirea zonei si degradarea estetica a ei.