Un bărbat din comuna Ardeoani a ajuns la spital din cauza unui accident, provocat și de starea avansată de ebrietate în care se afla. Cînd s-a trezit din beție, bolnavul a fugit din spital. Este vorba despre Constantin Scorțeanu, de 42 de ani, care, de Sfinții „Constantin și Elena” s-a gîndit că trebuie să-și serbeze cum se cuvine ziua numelui. Bărbatul a început să bea dis-de-dimineață și, pînă la prînz, s-a îmbătat zdravăn. A făcut imprudența să traverseze șoseaua fără să se asigure și a fost acroșat de autoturismul Dacia 1300, cu numărul BC 03 VIG, condus regulamentar de Neculai Colăcel. Victima a fost dusă la spital, dar după ce s-a trezit din beție, a fugit din secția în care fusese internat.
Ziua de „Constantin și Elena” n-a fost de bun augur nici pentru alte persoane din județ. În loc să sărbătorească, unii au fost implicați în diverse accidente și au ajuns la spital. Constantin Lădaru, de 47 de ani, din comuna Strugari, a suferit un traumatism toracic și policontuzii, în timp ce Constantin Cernat, de 22 de ani, din Berești-Tazlău, s-a prezentat la doctor cu capul spart. Elena Daraban, de 62 de ani, din comuna Balcani, a venit la doctor cu lovituri dure la mîini și picoare. Primii doi ar fi trebuit internați, însă au refuzat să rămînă în spital. Într-o stare deosebit de gravă a fost adus de ambulanță și Costică Nicoi, de 39 de ani, din Comănești. În urma unui incident, el a suferit o comoție cerebrală și un traumatism cranio-facial acut deschis, motiv pentru care doctorii l-au operat. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns