Un tînăr din județul Galați, muncitor zilier în comuna Berești-Bistrița, a ales o modalitate inedită de a face economie la mers. Deși nu avea permis de conducere, Marius Olariu, de 21 de ani, l-a invitat pe colegul său de muncă Florin Spac, de 30 de ani, să facă o plimbare cu tractorul. Cum nici unul nu avea tractor, Olariu a intrat în curtea unei firme, de unde a furat unul, și au pornit spre cîrciuma din satul Ciumași. Polițiștii din comună au aflat și ei despre această ispravă și i-au așteptat pe cei doi cu răbdare la drumul de întoarcere. Aici, pus în fața faptului împlinit, Olariu nu a mai putut nega nimic din ceea ce făcuse. El este cercetat penal pentru furt și conducere fără permis, în timp ce colegul său a fost amendat pentru că a refuzat să se legitimeze. Lui Olariu i s-au recoltat și probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.