Pensionarii băcăuani au luat cu asalt încă de acum Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău pentru a obține un bilet de tratament în luna august. Perioada de depunere a solicitărilor este în primele zece zile ale lunii anterioare plecării, dar vîrstnicii din județul nostru s-au înghesuit încă de la sfîrșitul lunii iunie să se înscrie pe liste. La Casa de Pensii au fost depuse aproape 1.600 de cereri, lucru care deja îngrijorează conducerea instituției. „Pînă în prezent avem cereri pentru 1.250 de bilete pe Bacău și 330 la Onești. Nu știm încă cîte bilete vom primi de la București, dar sperăm să ajungă pentru toți solicitanții sau măcar în luna august să ni se acorde suplimentări de bilete”, ne-a declarat Marina Arva, director eeconomic la CJP Bacău. Acest lucru va fi puțin probabil însă, dat fiind că solicitărilor pensionarilor și asiguraților li se adaugă cele venite din partea sindicatelor. Ca și luna trecută, cele mai multe persoane solicită locuri în stațiuni de pe litoral. (Claudiu TĂNĂSESCU)
A început deja lupta pentru biletele de tratament pe august
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.