Președinții și locțiitorii birourilor electorale ale secțiilor de votare din
județ au participat la o instruire organizată de reprezentanți ai
Prefecturii, Biroului Electoral de Circumscripție (BEC) și ai Direcției
Județene de Statistică (DJS). Acțiunea s-a desfășurat în două serii,
de la ora 11.00 și de la ora 14.00, la Casa de Cultură. Președinții
secțiilor de votare trebuie să se prezinte la primăriile din localități
pentru a ridica materialele necesare votării. Municipiul Bacău este
singurul în care distribuția se va face sîmbătă dimineața, de
reprezentanții Prefecturii, care vor aproviziona cele 123 de secții de
votare din oraș. S-a reușit organizarea unui program orar în funcție
de care se vor prezenta la BEC cei însărcinați cu transportul
rezultatelor votului. Secțiile speciale din orașul Bacău vor veni
primele la BEC, duminică 28 noiembrie, începînd de la ora 22.00.
Apoi, se vor prezenta celelalte secții din municipiu, într-un ritm de
30 de secții pe oră, astfel ca verificarea secțiilor din Bacău să se
termine în jurul orei 4.00 de luni, 29 noiembrie. Vor urma delegații
din comunele limitrofe și, în final, din localitățile mai îndepărtate din
județ. Persoanele responsabile de aducerea buletinelor de vot la
BEC trebuie să își planifice programul în funcție de starea
drumurilor și de distanță. Fiecare secție de vot va avea asigurată o
mașină, iar delegații vor fi primiți mai întîi la Ateneu, dacă ajung la
Bacău mai înainte de ora la care au fost programați la BEC.
Periodic, președinții secțiilor vor raporta prezența la urne Prefecturii
și DJS. Judecătorul Valerica Grosu, președintele BEC, s-a referit la
atribuțiile acordate de lege membrilor birourilor electorale ale
secțiilor de votare. Ca o noutate, la aceste alegeri nu se va mai
folosi cartea de alegător, ci doar actul de identitate: cartea sau
buletinul de identitate, pașaportul, sau carnetul de serviciu militar,
în cazul militarilor în termen. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.