Primăria municipiului Bacău, prin Direcția de Asistență Socială, a început de luni, 17 martie 2014, acțiunea de distribuire la domiciliu a tichetelor valorice pentru pensionarii din municipiul Bacău cu venituri din pensii de până la 786 lei. Perioada de distribuire la domiciliu este 17 martie – 11 aprilie 2014.
Cei care nu au intrat în posesia tichetelor valorice la domiciliu se vor putea prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Bacău, în perioada 14 aprilie – 30 iunie 2014.
Actele necesare pentru a putea intra în posesia tichetelor valorice sunt buletin/carte de identitate și cupon de pensie din lunile ianuarie, februarie sau martie 2014.
Din inițiativa primarului municipiului Bacău, Romeo Stavarache, beneficiază de tichete valorice de 100 de lei, pentru achiziționarea de alimente de bază, pensionarii domiciliați în municipiul Bacău care realizează venituri lunare de până la 786 de lei. Aceștia primesc tichete valorice din anul 2007, de două ori pe an, în preajma sărbătorilor de Crăciun și Paște. Acum se acordă bonurile valorice pentru sărbătoarea Paștelui.
Lasă un răspuns