A început numărătoarea inversă pentru privatizarea Chimcomplex

Redacția Ziarul de Bacău

• duminică, 30 iunie, la sediul APAPS București va fi semnat contractul de privatizare • în cursă sînt frații Cristescu din Timișoara și Ștefan Vuza din Clu j- Napoca, fiecare dintre ei proprietari ai unor puternice grupuri de firme

Ștefan Vuză, patronul SC. A1 Impex SRL Cluj-Napoca, una din cele doua societăți care sînt în negocieri pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la SC Chimcomplex Borzești, s-a întîlnit joi, la Onești, cu directorul general al firmei, Virgiliu Bancilă, și cu liderii celor două sindicate ale chimiștilor, Sorin Telimbeci și Mihai Andrișca. Întîlnirea cu liderii sindicatelor Chimistul și Ecotehning a durat peste două ore, timp în care s-a semnat un Protocol prin care Ștefan Vuză, ca potențial cumpărător al pachetului de acțiuni, și-a asumat o serie de obligații de natură socială față de sindicaliști.

În acest fel, multimiliardarul din Cluj-Napoca a facut primul pas concret spre preluarea Chimcomplex pentru că semnarea acestui protocol este o obligație impusă de Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) înainte de încheierea contractului de privatizare. Aparent, se poate vorbi de o răsturnare de situație pentru că, pînă acum, frații Cristescu păreau a avea prima șansă. Numai că o conjunctură nefericită i-a împiedicat pe aceștia să vină la Onești. În urmă cu trei zile, mama lor a fost implicată într-un grav accident de circulație în urma căruia și-a pierdut viața. Este posibil, totuși, ca pînă duminică frații Cristescu să ia legătura cu oneștenii pentru semnarea Protocolului ceea ce ar însemna că viitorul patron va fi cunoscut abia în ultima clipă.

Dacă despre frații Cristescu se știa deja că dețin un puternic grup de firme în zona Banatului, Ștefan Vuza era, pîna ieri, un nume necunoscut pentru oneșteni. În vîrsta de 33 de ani, el este proprietar al unui grup de opt societăți, dintre care cele mai importante sînt Uzuc Ploiești, Tehnofrig Cluj-Napoca, Sinterom Cluj-Napoca și Electrocontact Buzău. Ștefan Vuza este licențiat în economie și psihologie și le-a declarat liderilor de sindicat de la Chimcomplex că nu a venit să „tragă țepe”. El a promis că va reinvesti profitul din următorii cinci ani în societate, va păstra locurile de muncă, va respecta Contractul colectiv de muncă și va majora salariile conform indicelui de inflație. El a mai promis că va recunoaște sindicatele ca parte egală în negocieri și va acorda tichete de masă salariaților. În ce privește conducerea societății, Ștefan Vuza a afirmat că, în cazul în care va prelua Chimcomplex, va păstra aceeași echipă căreia „îi va cere să lucreze în condițiile unei societăți private”.

Tăcerea sub care a învăluit APAPS privatizarea Chimcomplex lasă de ințeles că aceasta se poate prelungi. Nu va fi așa, pentru că luni, 1 iulie, Guvernul României va trebui să prezinte Băncii Mondiale contractul de privatizare a șase mari societăți din țară, fiecare cu peste o mie de salariați, printre care și Chimcomplex. Negocierile posibililor cumpărători cu reprezentanții APAPS au continuat joi seara și ieri, la Bucuresti, urmînd ca duminică să se semneze contractul de privatizare, a declarat Ștefan Vuza la sfîrșitul discuțiilor de la Onești. (Cristian BIBIRE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.