Toată suflarea creștină a intrat în Postul Învierii Domului sau Postul Mare. Pînă la 27 aprilie, cînd vom serba Paștele, timpul alunecă ușor spre întîlnirea cu Hristos. O întîlnire, mai posibilă ca oricînd în aceste zile, cînd, în ciuda zarvei și agitației cotidiene, mintea și sufletul ar trebui să se întoarcă spre sine. Perioada Postului mare, pe care Biserica a lăsat-o spre curățirea ființei umane, este cea mai lungă și mai aspră din tot anul bisericesc. Însă, nimeni nu este obligat să postească, tot așa cum nimeni nu este obligat să creadă în Dumnezeu. În general, toate posturile pe care Biserica le-a instituit spre mîntuirea omului sînt asumate de credincioși din toată inima. Postul Mare a fost considerat întotdeauna aparte, deoarece are temeiurile în postul sfinților din Vechiul Testament și în postul total ținut de Însuși Mîntuitorul, Care nu a mîncat și nu a băut nimic timp de 40 de zile. Postul este o luptă a omului cu el însuși, pentru că a posti nu înseamnă doar a nu mînca lapte, brînză, carne, ouă și pește, ci a te înfrîna de la toate atracțiile materiale. Tot ce abate sufletul de la calea spre comuniunea cu Dumnezeu ar trebui evitat mai mult ca oricînd în această perioadă. Ura, mînia, aroganța, minciuna, ticăloșia, frica, lașitatea, cuvintele urîte, toate acestea și surorile lor, trebuie depărtate de cuget, măcar în timpul Postului. Dacă după ce am trecut perioada Postului Mare, în noi înșine s-a schimbat ceva în bine, înseamnă că am reușit să urcăm o treaptă spre Dumnezeu. Dacă am rămas aceiași oameni, înseamnă că totul a fost zadarnic. Postul Mare reprezintă în primul rînd o luptă cu noi înșine. O luptă în care Hristos ne susține cu Harul Său primit prin taina Spovedaniei. Postul Mare este un pariu pe care sufletul îl pune cu trupul. Cine este mai puternic? Un pariu pe care nu știm dacă l-am cîștigat sau l-am pierdut decît în clipa morții. Iar aceasta poate veni oricînd. (C. Gh.)
Lasă un răspuns