~1 min lectură 4 comentarii

A început reabilitarea DJ 243B Vultureni – Parincea

Redacția Ziarul de Bacău

Reabilitarea drumului județean DJ 243B, între Vultureni şi Parincea (în lungime de peste 22 de km) – investiție finanțată de Consiliul Județean Bacău – a început astăzi cu turnarea covorului asfaltic pe primii 6 km ai drumului, aferenți sectorului Vultureni – Godineşti, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău. 

Împreună cu primarul din Vultureni, Dragoş Boghian, președintele CJ a verificat mobilizarea în teren a antreprenorului şi ritmul lucrărilor. 

Odată cu încheierea lucrărilor la sectorul Vultureni – Godineşti, în contextul finalizării documentațiilor tehnice specifice, va demara şi reabilitarea tronsonului Godineşti – Parincea, odată cu care se va încheia reabilitarea DJ 243B pe relația Vultureni – Parincea. 

„Mă bucur că reuşim să modernizăm acest drum aflat într-o stare precară şi într-o zonă a județului ce are mare nevoie de astfel de investiții. Refacerea infrastructurii rutiere din județ va continua în ritm susținut şi tin să mulțumesc colegilor de la Serviciul Public Județean de Drumuri pentru implicarea de care dau dovadă”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Adi
    27 iulie 2021, 16:41
    0

    Dom-le prea harnic domnul asta, prea face treaba. E de la usr parca…sau de la pnl?

    1. C
      Capalau
      28 iulie 2021, 10:05 răspuns pentru @Adi
      0

      Cui naiba i-a trebuit USR si PNL? Toti hoti nenorociti, au umplut deja puscariile dupa 2 ani. Nu ne-a fost bine cu PSD care a umplut tara de autostrazi si avem cel mai mare procent de drumuri asfaltate din estul UE. Basca toti sunt curati ca lacrima, nici n-au auzit de coruptie

  2. A
    Alex
    28 iulie 2021, 09:00
    0

    Domnule Ivancea, de ce stricati traditia? Se sta degeaba 2-3 ani, dupa alegeri si abia in anul de dinaintea alegerilor incepi sa faci treaba, ca sa ii impresionezi pe alegatorii care au, de obicei, memoria scurta. Nu-i frumos ceea ce faceti! Ii puneti pe altii, care abia invata administratie din mers, intr-o lumina proasta. Chiar nu e frumos!

    1. E
      Edi
      28 iulie 2021, 14:05 răspuns pentru @Alex
      0

      Lasa ca asa invata si incompetentul de viziteu care nu a avut in subordine nici un om vreodata care habar nu are pe ce lume e. Cum sa ajungi primar si sa spui ca nu stii administrație dar Acu inveti? Cand sa inveti? Cand e orasul distrus ca ai ajuns tu primar la loz in plic? Da tu inveti pe spatele orașului? Faceti o primarie cu hastagii voștri pe Facebook si Jucați-va acolo cu putza in nisip pana va creste par . Si totusi mai grav e ca l-au votat suficienți cat sa iasa primar…aia au o problema la capusor

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.