Familia anunță decesul profesorului Anghel Năstase (73 de ani), fost director de școală și inspector școlar pentru romi, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Defunctul a fost și un un apreciat saxofonist și șef de formație de lăutari.
Potrivit monografiei „Sărata Pitorească”, ed. a 2-a, în curs de apariție, citată de familie pe Facebook, Anghel Năstase s-a născut în 1949, pe 20 ianuarie, în satul Pădureni, comuna Berești Bistrita, județul Bacău, într-o familie de țărani, fiind al patrulea copil dintre cei șase ai familiei.
După absolvirea a șapte clase, și-a continuat studiile liceale la Școala Medie nr. 4, (actualul Liceu Gheorghe Vrânceanu), apoi a urmat Facultatea de matematică de la Institutul Pedagogic Bacău, finalizată cu diploma de profesor de matematică în 1970. Ulterior a absolvit și studiile de lungă durată la Universitatea din Cluj.
A fost repartizat profesor de matematică la Școala Generală nr. 1, cu clasele I-VII, din satul Sărata, comuna Nicolae Bălcescu, judetul Bacău. Și-a desfășurat cariera la această școală din 1970 până în 1990.
„Rezultatele obținute de cele 20 de generații de elevi care au studiat matematica cu mine m-au făcut mândru. Un mare ajutor l-am avut și din partea părinților, care în perioada respectivă parcă erau mai prezenți, mai apropiați de nevoile copiilor și ale școlii… Rareori s-a întâmplat ca vreun elev să nu-și continue studiile. Pentru mine, personal, comunitatea cetățenilor din Sărata a reprezentat o a doua familie. Nu exagerez dacă folosesc chiar sintagma, această comunitate m-a adoptat întru-totul, devenind un fiu al satului”, avea să declare profesorul Anghel Năstase.
A fost director la Școala Generală Sărata, în perioada 1975-1990.
În 1990 a fost transferat la Școala nr. 22, actuala Nicolae Iorga, din Bacău, unde a fost director timp de 6 ani, iar din anul 1999 până în anul 2014 a fost cooptat în echipa de inspectori școlari, de la Inspectoratul Scolar al Judetului Bacău.
„Meseria de lăutar o are în sânge, cântă cu pasiune și virtuozitate, în familie cu frații, la școală, la diferite serbări câmpenești… Simte o dragoste și o înclinație ancestrală, care-i vibrează sufletul”, au notat autorii monografiei.
Sicriul este depus la capela Bisericii „Învierea Domnului”, de lângă Vasion. Profesorul Anghel Năstase va fi înmormântat marți.
Mesaje de condoleanțe, de la elevii și colaboratorii lui Anghel Năstase
Duminica aceasta vine cu o veste trista pentru întreg colectivul de elevi și profesori al școlii noastre. Domnul profesor Anghel Năstase, alături de care am muncit, am zâmbit și am învățat în acest an școlar, ne-a părăsit. Fire vesela, îndrăgostită de copii, mereu cu o vorba de bucurie și incurajare pentru elevi și colegi, domnul Năstase ne-a arătat drumul către bunătate, toleranță și discreție.
– Scoala Gimnaziala „Alecu Russo” Bacău
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Ieri seară, pe 18 iunie 2022, Anghel NĂSTASE a plecat dintre noi…S-a mutat din această lume. A iubit viața, a iubit frumosul, a fost inspectorul școlar pentru rromi care, la nivelul județului Bacău, a multiplicat tot ceea ce a trasat Ministerul Educației pentru învățământul rrom, numeric și calitativ! Ultima dată, am vorbit acum trei săptămâni cu el, l-am sunat pe 29 mai 2022. Era bine, dornic să-și ducă și orele de matematică pe care le avea la cumul, la pensie. Mi-a zis că nu a mai angajat cu orchestra sa nunți, dar e dornic să ajute, inclusiv în privința educației rromilor, la nivelul județului. L-am motivat să finalizeze completarea unui chestionar pe dialectul ursăresc, pe care îl începuse, dar, iată, Domnul știe mai bine ce avem de făcut pe lumea asta. Rămâne ca Noemi să-i continue munca și opera. Doamne, ai grijă de sufletul lui luminos, de om generos și prietenos cum a fost!
– prof. Gheorghe Sarau
Dumnezeu sa va odihnească în pace domnule profesor, inspector,cel mai bun mentor și prieten pe care m-i la oferit această viata, lucru pe care l-am spus de fiecare data de câte ori am avut ocazia sa am discuții cu dumneavoastră și cu cei din jurul meu este o zi foarte trista în viata mea și a tuturor persoanelor pe care v-au cunoscut!
– Gelu Zelea
Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu sa va ierte și sa va tina aproape de el, asa cum și dumneavoastră ați fost aproape de noi toți,profesorii,mediatorii și prietenii dumneavoastră!
djdany a zis
dumnezeu sal ierte mia fost profesor de matematica la fosta scoala 29 str bicaz bacau actuala cum se mai cheama in fine undeva in clasele 5,6,7,8 sau ceva de genu anii 1991/1992-1994/1995
Bacauan a zis
Dumnezeu sa il ierte, dar poate mai bine iti era profesor de romana. Sigur scria mai corect decat tine.
Cristi a zis
Analfabetule, învață să scrii!
Bogdan a zis
Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei indoliate!
Luncasu Cristina a zis
Un om deosebit prin tot ce a facut si a fost pentru noi rromii.Imi este greu sa cred ca nu mai este printre noi, ma rog ca Bunul Dumnezeu să întărească familia îndoliata si sa poata trece peste acesata pierdere!
petrica diaconu a zis
petrica diaconu bacau am conoscut foarte bine familia NASTASE fiind consatean berestean am cantat cu anghel nastase violonist pe mana stanga cu mihai nastase acordeonist cu gheorghe nastase saxofonist si apreciat clarinetist la PLAIURILE BISTRITEI anghelica pe vremea aceea era inca copil mai era in orchestra cu care cantam la nunti in anii 1965 197o talentatul costel bijuca foarte modernist la muzica usoara ce vremuri dumnezeu sa i odihneasca n pace pe ce i care s au prapadit