O femeie din comuna bacauana Asau a murit in chinuri groaznice pentru ca nu putea sa strige dupa ajutor. Elena N. era surdo-muta si incerca sa aprinda focul in soba in momentul in care i-au luat foc hainele. Sotul femeii era in curtea casei si suferea de acelasi handicap, drept pentru care nu a auzit ce se intimpla in locuinta. Cind a intrat intr-un tirziu in casa, barbatul si-a gasit sotia cazuta in fata sobei, avind hainele arse. In stare de soc, omul a apelat la sprijinul vecinilor care au chemat politia si ambulanta. „La o prima verificare, pe trupul femeii nu au fost gasite urme traumatice, femeia prezentind arsuri pe 80 la suta din suprafata corpului. Sotul victimei, Constantin N. le-a explicat politistilor ca in timp ce femeia era in casa, el taia lemne in gospodarie. Cel mai probabil, femeia a incercat sa puna lemne in soba, iar in acel moment i s-au aprins hainele”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Moinesti in vederea efectuarii necropsiei medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Anchetatorii spun ca este posibil ca Elenei N. sa i se fi facut rau in acel moment si a cazut peste soba incinsa. (R.I.)
A murit carbonizata pentru ca era surdo muta
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.