~1 min lectură 5 comentarii

A murit dr. Gelu Țilea, chirurg și ortoped la Pediatria SJU Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău anunță decesul dr. Gelu Țilea.

Sursă foto: desteptarea.ro

„Chirurg și ortoped pediatru eminent, din școala Prof. Economu și a Prof. Nae Niculescu, întemeietor al Serviciului de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică Bacău (primul dintre cele non-universitare din țară), mentor al atâtor generații, Domnul Doctor Țilea a fost unul dintre cei puțini aleși să contureze și să definească chirurgia pediatrică românească în perioada modernă. Pe lângă aceasta, toți cei care l-au cunoscut își aduc aminte cu nostalgie și un zâmbet pe buze de rigurozitatea sa medicală extremă, de memoria sa prodigioasă (o adevărată enciclopedie a chirurgiei pediatrice românești), de dragostea pentru copiii aflați sub îngrijirea sa, de capacitatea lui de stimulare a excelenței în meserie a oamenilor cu care a lucrat”, anunță Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău .

Pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, dr. Gelu Țilea va fi depus la capela bisericii Sf. Gheorghe, Bacău, iar înmormântarea va avea loc pe 20 august, ora 10 la cimitirul Central.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Silviu tit
    19 august 2020, 14:04
    0

    Dr. TILEA GELU rămâne în memoria noastră cu multă prețuire și multă indurerare! Dumnezeu sa-l odihnească în pace !

  2. M
    Marcel Turcu
    19 august 2020, 16:19
    0

    Dumnezeu sa l odihneasca!

  3. M
    Mit vs Realitate
    25 august 2020, 14:22
    0

    Despre morti, numai de bine!
    Dar, istoria trebuie sa consemneze adevarul, iar adevarul este ca Dr.Tilea a fost un comunist infocat si un colaborator activ al securitatii; nu se rusina si nici nu incerca sa ascunda asta!
    A intemeiat intr-adevar Sectia dechirurgie pediatrica, dar apoi a condus-o ca un despot pana a iesit din peisaj. Intereseaza oare pe cineva cati doctori buni au plecat din Bacau din cauza d-lui?! Dar cate asistente plecau plangand din tura din cauza d-lui?! Cati pacienti isi mai amintesc loviturile si injuraturile primite de la marele doctor?
    Poate erau alte vremuri… dar asta spune multe despre caracterul omului!
    Si, din fericire, lumea nu uita, dovada fiind numarul de zero colegi/colaboratori care si-au prezentat ultimele omagii.
    Speram ca istoria sa-l tina minte asa cum a fost in realitate, cu bune si cu rele!

    1. M
      Mariana Fluerasu
      2 septembrie 2020, 08:17 răspuns pentru @Mit vs Realitate
      0

      RUSINE CELUI CE BLAMEAZA!FARA NUME?? AM VREA CA ASTAZI SPITALELE SA FIE CONDUSE DE ASA SPECIALISTI!

    2. P
      Piloncea Eugen
      28 ianuarie 2023, 21:18 răspuns pentru @Mit vs Realitate
      0

      Mănânci rahat.. dacă nu era domnul doctor Tilea eu azi nu existam !! Hai la nani ca e târziu!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.