~2 min lectură 1 comentariu

A murit părintele Ioan Negoiță, protopop la Pâncești, Sascut

Redacția Ziarul de Bacău

Astăzi, 12 martie, în jurul orei 15.00, părintele protopop Ioan Negoiță, a murit la vârsta de 59 de ani. Avea 59 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Potrivit Episcopiei Romanului, decesul a fost precedat de o perioadă de suferință.

Părintele Ioan a fost ctitorul și întâiul protopop al ținutului Sascutului și Zeletinului. Timp de 34 de ani, a slujit credinicioșii care i-au fost încredințați în Parohia Pâncești, județul Bacău.
preot ioan negoita
Ioan Negoiță a fost un preot instruit, gospodar și evlavios, apropiat de enoriașii și de preoții săi, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în multe lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de închinare, a așezămintelor cultural-educaționale și social-caritabile din Protopopiatul Sascut, asumându-și cu responsabilitate misiunile încredințate.

„În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate și preoților din Protopopiatul Sascut cele mai profunde gânduri de compasiune și iubire duhovnicească, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul său în Împărăția cerurilor și să-l așeze între casnicii și prietenii Săi!”, se arată în cuvântul EPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Ioan Negoiță s-a născut la data de 21 septembrie 1960, în localitatea Podoleni, județul Neamț. A studiat la Liceul Agro Industrial Roznov, promoția 1980, și a făcut Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” Sibiu, promoția 1985, susținând lucrarea de licență cu titlul: „Monografia istorico-bisericească a orașului Piatra Neamț”.

A fost hirotonit diacon în anul 1985, la 15 septembrie, iar preot în anul 1985, pe 22 septembrie, pe seama Parohiei Păncești-Sascut, de către Episcopul Eftimie Luca. Între anii 2008-2010 s-a îngrijit de construirea noului sediul al Protoieriei Sascut.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Faghiean
    13 martie 2019, 06:56
    0

    Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.