Una dintre cele două profesoare de la Școala Postliceală Sanitară „Christiana” anchetate în dosarul de trafic de influență și luare de mită a încetat din viață pe 30 ianuarie.
Sofia V. a stat în arest, alături de colega ei de la aceeași școală, aproape o lună, iar avocații angajați de aceasta au pus mereu accent pe starea sa gravă de sănătate. Ambele profesoare au fost eliberate după o lună. În dosar mai sunt anchetate, în stare de libertate, trei eleve.
La începutul lunii august 2013, viitoarele asistente medicale au fost prinse în flagrant în timp ce primeau de la colegii lor câte 200 de lei, sume ce ar fi trebuit să ajungă la membrii comisiei de la examenul de absolvire.
„Astăzi s-a stins din viață unul din cei mai activi instructori ai școlii noastre, V. Sofia – se arată într-un comunicat postat de Școala Christiana. A scris, dacă se poate spune așa, istoria asistenților medicali în Bacău, a pregătit generații de asistenți timp de 50 de ani, cei care au cunoscut-o pot confirma valoarea acestui OM. O bună parte din elevii dumneaei sunt plecați peste hotare, asistenți de prestigiu care fac onoare acestei școli și doamnei V., însă, cei mai mulți sunt cadre medicale în Bacău sau alte orașe din țară, asistenți medicali dedicați îngrijirii noastre sau familiilor noastre sau, de ce nu, predau la rândul lor meseria învățată de la doamna V.”.
nina a zis
Condoleante! Dumnezeu s-o ierte!
Adrian a zis
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!….