• Rodica Pădureanu, inspectorul-șef de la ISTH, și-a ars pielea și a trebuit să se întoarcă la Bacău după trei zile
Rodica Pădureanu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) Bacău, și-a luat în această vară primul concediu după doi ani de muncă. „Cît am fost directoarea căminului de bătrîni nu am avut răgaz și pentru mine. Anul acesta m-am decis să-mi iau o săptămînă de vacanță, pentru că oboseala s-a acumulat”, ne-a spus inspectorul șef.
Rodica Pădureanu a fost prima dată la Voineasa, după care s-a întors acasă. A mai zăbovit puțin în Bacău și apoi a plecat la mare. Ea a ales ca loc de odihnă stațiune Neptun, dar a fost nevoită să renunțe la concediu la doar trei zile de la plecare. Motivul: o insolație care i-a dat toate planurile peste cap. „În primele două zile a fost înnorat și a bătut vîntul la mare. A treia zi, soarele a ieșit dintre nori și am putut merge la plajă. Am stat la soare doar trei ore, între timp mă mai adăposteam sub o umbrelă, dar, nu știu cum, tot m-am ales cu o insolație. M-am dus în cameră, unde am fost cuprinsă de frisoane, dureri de cap, amețeli și temperatură. Aproape că nu mă mai puteam da jos din pat”, ne-a povestit Rodica Pădureanu de ce a fost nevoită să se întoarcă de pe litoral. După ce arevenit acasă, șefa de la ISTH s-a ocupat de treburile gospodărești.
În legătură cu persoana cu care a fost la mare, Rodica Pădureanu a preferat să păstreze misterul. Singurul lucru pe care am reușit să-l aflăm de la ea este că nu a fost cu Dan, prietenul ei din Statele Unite.
Puternica insolație căpătată la mare, a făcut-o pe inspectorul șef să-și promită că nu va mai merge niciodată la mare. Nu mai vrea să stea nici la plajă, fie că e vorba de litoralul românesc sau altul din lume. „Adevăratul meu concediu, chiar dacă au fost trei zile, a fost la Voineasa. Înainte cu o săptămînă de a pleca la mare, am fost la o instruire cu toți inspectorii șefi de ISTPH din țară la Voineasa. Am profitat că mă aflam în zonă și am vizitat Transfăgărășanul, pentru că mi-am dorit mereu acest lucru”, susține inspectorul șef. Tot atunci a mai vizitat Mănăstirile Curtea de Argeș, Cozia și Lacul Vidra. „Am fost impresionată de peisajele pe care le-am văzut. Pentru că nu am avut inspirația să-mi iau cu mine un aparat foto, mi-am cumpărat unul mai ieftin de la tarabe. Ar fi fost păcat să nu am amintiri din aceste locuri minunate”, este de părere Rodica Pădureanu. (C.T.)
Lasă un răspuns