A sosit Lumina Sfanta de la Ierusalim

Lumina Sfântă care se aprinde în fiecare an, de Paşti, la Mormântul lui Iisus de la Ierusalim, a fost adusă, sâmbătă seară, în România, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Varsanufie Prahoveanul.

La Aeroportul internaţional „Henri Coandă”, delegaţia a fost întâmpinată de aproximativ 100 de preoţi de la arhiepiscopiile din ţară, care şi-au aprins candelele, urmând să împartă, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, focul sacru tuturor credincioşilor.

Este pentru prima dată când Patriarhia Română a organizat aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim, a menţionat reprezentantul Patriarhiei, preotul Bogdan Teleanu.

Protopopul Ioan Rădulescu şi-a exprimat speranţa că aducerea luminii va deveni o tradiţie de Paşti ce se va statornici.

„Este un lucru extraordinar că, dintr-o singură flacără adusă de la Sfântul Mormânt, se vor aprinde milioane de lumini”, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Ioan Rădulescu, care era aşteptat la protoierie de alţi 50 de preoţi, ce vor duce lumina în bisericile din Capitală.

În afară de cei aproximativ 100 de preoţi veniţi să ia Lumina, şi-au aprins lumânări din candela adusă de la Ierusalim şi angajaţi ai aeroportului.

Lumina a fost întâmpinată, la Catedrala Patriarhală, de către patriarhul Daniel.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an, de Paşte, la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului. Diodorus, fost patriarh al Ierusalimului între anii 1981 şi 2000, mărturisea că, de obicei, minunea se întâmpla imediat după ce termina de spus rugăciunile.

„Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus Hristos se revarsă, precum ceaţa care se ridică de pe un lac, o lumină nedefinită, de culoare albăstrie, care nu arde”, afirma el.

Lucrurile se petrec după un „scenariu” îndelung verificat. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nici o bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel.

Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului se dezbracă, rămânând doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, şi se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor – romano-catolici, ortodocşi, armeni.

Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a prelua cu mâinile această vată aprinsă, o aşează în două cupe de aur şi se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. Potrivit mărturiilor credincioşilor, cei prezenţi nu se ard cu această lumină.

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, duminică, Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinităţii, care marchează Învierea lui Iisus Hristos, în a treia zi după ce a fost crucificat, în Vinerea Patimilor.

Învierea a devenit sărbătoarea luminii, „sărbătoarea sărbatorilor”, care a schimbat sensul lumii şi a bucurat-o. Potrivit Scripturilor, prima care a fost cuprinsă de bucuria Învierii lui Iisus a fost Maria Magdalena, căreia Iisus i S-a arătat duminică dimineaţa, după ce a înviat. Ea a fugit ca să le ducă vestea şi ucenicilor, dar ei n-au crezut-o. După aceea, Iisus li S-a arătat în alt chip, altor doi dintre ei, dar nici aceştia nu au fost crezuţi.

La urmă, pe când cei unsprezece ucenici stăteau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi”.

Astfel, Sărbătoarea Învierii perpetuează bucuria ucenicilor, care L-au văzut pe Iisus înviat, de aceea credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie „Hristos a înviat!” şi răspund cu „Adevărat a înviat!”.

Bucuria produsă de vestea Învierii se menţine în creştini continuu, dar se actualizează mai ales în noaptea de Paşti, când oamenii se îndreptă spre biserici pentru a participa la Sfânta Liturghie.

În acest an, la Catedrala Patriarhală, credincioşii vor putea lua, pentru prima dată, Lumina Sfânt adusă de la Mormântul lui Iisus din Ierusalim, care va ajunge la mai multe parohii ale Arhiepiscopiei.

Slujba de Înviere va fi oficiată în pridvorul reşedinţei patriarhale, în aer liber, pentru că, potrivit tradiţiei, la bucuria Învierii participă întreaga creaţie.

După Înviere, oamenii se întorc acasă cu lumina aprinsă. Credincioşii vor trebui să-şi ţină lumânările aprinse toată noaptea, pentru a păstra Lumina Învierii, care simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an, de Paşti, la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30-14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului. Diodorus, fost Patriarh al Ierusalimului între anii 1981 şi 2000, mărturisea că, de obicei, minunea se întâmpla imediat după ce termina de spus rugăciunile.

Lucrurile se petrec după un „scenariu” îndelung verificat. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nici o bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al statului Israel.

Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului se dezbracă rămânând doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, şi se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor – romano-catolici, ortodocşi, armeni.

Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul Patriarhului este de a prelua cu mâinile această vată aprinsă, o aşază în două cupe de aur şi se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. Potrivit mărturiilor credincioşilor, cei prezenţi nu se ard cu această lumină.

Paştele, sărbătorit din vechime şi de către iudei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii şi stabileşte o punte între Vechiul şi Noul Testament. Legătura între sărbatoarea evreiască Pesah şi cea creştină este şi reală şi ideală. Reală, pentru ca Iisus a murit in prima zi a Paştelui evreiesc, ideală pentru că, prin moartea si Învierea lui, Mântuitorul împlineşte de fapt profeţia Vechiului Testament.

Paştele creştin a preluat multe dintre tradiţiile celui evreiesc, inclusiv simbolul mielului sacrificat, devenit simbolul lui Iisus în întreaga tradiţie creştină.

Aceasta este viaţa lui Iisus: Jertfa. Jertfa totala, neîncetată, de aceea El a şi putut spune: „Eu am venit ca lumea viaţă sa aibă…” Pentru că El, viaţa Lui infinită, nu o trăieşte pentru Sine, ci o oferă şi devine roditoare de viaţă nesfârşită, în Biserica Lui.

Rostind chemarea „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine…”, Domnul ne învaţă tocmai această cale şi taină – a jertfei spre viaţă. Cercetătorii au observat ca acest cuvânt – „să se lepede de sine” este unic în literatura mondială. Nu l-a rostit nimeni până la Iisus, care a adus starea de jertfă – izvor al vieţii, al Învierii.

Data la care se sărbătoreşte Paştele depinde de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade întotdeauna la 21 martie), iar altul cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară). Astfel, Paştele este serbat întotdeauna în prima duminică după luna plină de după echinocţiu.

Perioada de post şi rugăciune, care precede sărbătoarea Învierii, este o vreme destinată meditaţiei şi autocunoaşterii, necesare purificării noastre.

În privinţa obiceiurilor, şi ortodcşii şi greco-catolicii au, de Paşti, datini asemănătoare. În ziua învierii, se mănâncă ouă roşii, drob, friptură şi ciorbă de miel. A doua zi, bărbaţii şi tinerii merg cu stropitul la fete şi primesc în schimb ouă roşii şi prăjituri. Greco-catolicii ţin postul Paştelui, de la duminica brânzei până sâmbăta seara.

Tradiţia creştină leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Sfânta Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, I-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce.

Altă legendă spune că, după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii şi rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nici nu şi-a terminat acela spusele şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

În tradiţia populară românească, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, sunt benefice în felurite situaţii.

Mielul de Paşti Îl reprezintă pe Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele oamenilor şi a murit asemeni unui miel nevinovat.

Referitor la pască, legenda spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit de un om foarte primitor, care le-a pus în traistă, la plecare, pâine pentru drum fără ştirea lor. Întrebându-l pe Hristos când va fi Paştele, Mântuitorul le-a spus că atunci când vor găsi pâine în traistă. Căutând, apostolii au găsit în traistă ce le pusese acel om. De atunci coc femeile pască.

În unele zone ale ţării, există tradiţia ca oamenii să aducă la biserică coşuleţe cu merinde, în special cozonac, pască şi ouă roşii. Merindele lor sunt binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială, rostită la Sfârşitul Sfintei Liturghii. Iar în dimineaţa Învierii, după şapte săptămâni de post, credincioşii se înfruptă, mai întâi, din bucatele sfinţite. AGERPRES