A vrut să se răzbune și este cercetat pentru tentativă de omor. Este vorba despre Vasile C., în vîrstă de 24 ani, din județul Neamț, care a intrat frontal cu mașina într-un microbuz la volanul căruia credea că se află șeful său. Fapta s-a petrecut pe drumul județean DJ 156 B, în orașul Buhuși, județul Bacău. La volanul microbuzului nu se afla persoana vizată de angajatul răzbunător, patronul firmei fiind înlocuit de ceva vreme de Ioan T., 48 de ani. În microbuzul condus de acesta se mai aflau patru tineri cu vîrste cuprinse între 15 și 18 ani. Tinerii au suferit răni minore în momentul impactului și au fost transportați cu ambulanța la spital. Vasile C. a fost reținut de polițiști, iar cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău. Șoferul care a provocat cu intenție accidentul este cercetat pentru tentativă la omor dosebit de grav. (R.I.)
A vrut să se răzbune pe șeful său, dar a greșit persoana
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.