Absenți mulți și eliminați la prima proba scrisă a Bacalaureatului de toamnă

Redacția Ziarul de Bacău

ts1.edu.bacscris
Aproape 300 de candidați băcăuani înscriși la Bacalaureatul din sesiunea de toamnă 2013 au absentat de la prima probă scrisă din cadrul examenului, ce a avut loc luni, 26 august. În total, în județul Bacău au susținut teza la proba obligatorie, Limba și literatura română, 1.613 absolvenți de liceu ai promoției 2013 sau ai promoțiilor anterioare, care fie au fost declarați respinși în sesiunea de vară a examenului, fie nu s-au prezentat. Dintre aceștia, patru au pierdut șansa de a-l promova, după ce au fost eliminați din săli pe motiv că au încercat să copieze sau le-au sunat telefoanele mobile.

În ceea ce privește subiectele, acestea au fost concepute, ca și până acum, în funcție de filiera urmată de absolvenți în timpul liceului. „Astfel, filiera teoretică – profilul uman și filiera vocațională – profilul pedagogic au avut aceeași variantă de subiect – a declarat prof. Claudia Merticaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Bacău -, în timp ce o variantă diferită de subiect, realizată pe baza programei de examen, a fost creată pentru filiera teoretică – profilul real, filiera tehnologică și cea vocațională – toate celelalte profiluri în afara celui pedagogic”.

Conform calendarului de examen stabilit la nivel național, următoarea probă, cea obligatorie a profilului, se va desfășura pe 28 august, iar pentru 30 august a fost programată proba scrisă la alegere, a profilului și specializării. Pe 2 septembrie vor fi afișate primele rezultate, iar pe 5 septembrie rezultatele finale de după contestații.

În județul Bacău, după prima sesiune a examenului, cea de vară, au fost declarați promovați 60,6% dintre candidați. (Mădălina ROTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.