~2 min lectură 1 comentariu

Absolventele tinere, preferatele patronilor

Redacția Ziarul de Bacău

În trei luni, doar 134 de proaspeți absolvenți ai diverselor forme de învățământ și-au găsit de lucru, cele mai multe fiind femei. Preferați de patroni au fost tinerii de până la 25 de ani. Un singur băcăuan de peste 40 de ani care și-a finalizat studiile a fost angajat în primul trimestru al anului.

act.someri-absolventi

Florentin RADU

Angajarea tinerilor imediat după absolvirea studiilor este o adevărată piatră de încercare. Este o ofertă, dar destul de slabă publicată săptămânal de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău și adresată absolvenților. Mai toți angajatorii le pretind tinerilor aspiranți să aibă experiență. „În anul 2012, au fost încadrați 458 de absolvenți ai diverselor forme de învățământ, marea majoritate a acestora fiind persoane cu vârsta de peste 18 ani”, a precizat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bacău.

De la începutul anului, 134 de absolvenți de studii și-au găsit de lucru. Dintre aceștia, 51 sunt bărbați și 83 femei. Interesant este că preferații angajatorilor au fost tinerii de până la 25 de ani, 113 dintre aceștia reușind să fie angajați imediat după absolvirea studiilor.

În schimb, băcăuanii care au reușit să-și completeze studiile mult mai târziu nu prea au avut noroc să-și găsească un loc de muncă, deși s-ar fi presupus că aveau ceva vechime în muncă. Astfel, în doar trei luni, doar un singur băcăuan care a absolvit o facultate, având vârsta de 40 – 45 de ani, a reușit să-și găsească un serviciu pe măsura studiilor.
Proaspeții absolvenți au fost angajați pe posturile de agent de turism, asistent social, consilier juridic, contabil, economist bancă, inginer constructor, medic veterinar, funcționar administrativ sau chiar manager. Au fost căutați și meseriașii, mai ales electricienii, mecanicii auto, tehnicienii din industria textilă, dar și cei cu mai puțină carte, cum ar fi manipulanții de mărfuri, muncitorii necalificați în confecții sau cei necalificați pentru munca în construcții.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Anghel
    8 mai 2013, 14:17
    0

    Acum sa spui ca unii absolventi s-au angajat pe post de manager fara experienta e oarecum derizoriu, astazi introducandu-se particula de manager in multe pozitii care nu sunt legate de subalterni sau nu au raspundere serioasa pentru titulatura de manager, de exemplu: – manager/intermediar asigurari (fosta denumire de consilier polite asigurari),
    – manager zonal vanzari (esti singur pe 6- 8 judete) o denumire in detrimentul reprezentant zonal vanzari,
    – portofolio manager (pentru asigurari/vanzari),
    – asset manageri (nume pompos pentru agenti call center de la institutii financiare).
    Am exclus deliberat „asistent manager” deoarece toti stiu cam cu ce se mananca.

    Lasand la o parte pozitiile care contin particula „manager”, ar trebui sa faceti sa faceti o analiza anuala asupra dinamicii locurilor de munca disponibile doar in oras fie cu ajutorul AJOFM sau mai complicat prin analiza ofertelor de munca lunare pe unul sau dou din cele mai important website-uri de recrutare. Veti vedea ca media este pe undeva pe la 60-80 de locuri lunar, cu o apartenenta covarsitore in domeniul comercial (vanzari, etc). In Bacau, nu se misca mare lucru pe piata fortei de munca.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.