~2 min lectură 0 comentarii

Absolvenţii facultăţilor neautorizate vor susţine înainte de licenţă un examen de selecţie cu 5 probe

Redacția Ziarul de Bacău

Absolvenţii de învăţământ superior particular care provin de la facultăţi neautorizate, precum şi absolvenţii care provin de la instituţii de învăţământ superior sau programe de studii care au intrat în lichidare vor susţine un examen de selecţie, anterior susţinerii examenelor de finalizare a studiilor, format din 5 probe.

Potrivit unui proiect-ordin al MECTS, examenul de selecţie va consta din 5 probe scrise, cu excepţia examenului de selecţie din domeniul medico-farmaceutic uman, care constă din 5 probe scrise şi o probă practică specifică.

‘Examenul de selecţie se desfăşoară numai în instituţii de învăţământ superior acreditate, desemnate în acest scop prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului’, prevede proiectul-ordin.

Totodată, pot organiza, după caz, examen de selecţie, examen de absolvire sau examen de licenţă/diplomă, pentru absolvenţii de învăţământ superior particular numai instituţiile de învăţământ superior acreditate.

Pot susţine, după caz, examen de absolvire sau de licenţă/diplomă: absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii care au promovat examenul de selecţie.

Ordinul prevede că rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un examen de finalizare a studiilor, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.