Doamne, parcă am fost blestemați! Parcă toate necazurile lumii s-au abătut în ultimii zece-doisprezece ani peste milioane de români, făcîndu-le viața tot mai aspră, tot mai grea. Sleiți de puteri, continuăm să orbecăim prin labirintul tranziției, în speranța că vom zări, odată, acea luminiță de la capătul tunelului, cu care ne ademenim recent niște politicieni de duzină. Oamenii, în genere, sînt tot mai neliniștiți, agitați și irascibili. Aproape că nu se mai înțeleg între ei. Vecinii se ceartă pentru te miri ce, prietenii se suspectează reciproc, copiii devin tot mai neascultători, adolescenții fac zile fripte profesorilor, tinerii ofensează pe cei vîrstnici etc, etc. Bunul simț care îl caracterizează altădată pe român se depreciază iremediabil, intră vertiginos în stadiul de agonie. Încerci să descifrezi tainele acestui fenomen și nu dai de capătul firului edificator. Să fie oare de vină sărăcia, mizeria, inechitatea socială? Goana nebunească a multora de îmbogățire rapidă, cu orice preț? Să fie consecința slabei conlucrări dintre factorii educaționali și incompetența unor autorități însărcinate cu ordinea și liniștea publică, ori amploarea consumului de droguri și alcool? Cred că toate acestea la un loc, și altele, ne-au adus în această situație de pierdere a bunului simț. Surprinzător și totodată dureros faptul că în drumurile noastre zilnice întîlnim persoane tinere care au copilărit sub privirile noastre, ne-au ascultat povețele și îndemnurile, acolo, în preajma blocurilor unde am locuit un timp, iar întîlnindu-i pe stradă trec nepăsători ca și cum nu ne-ar fi văzut niciodată. Intri într-o școală cu o treabă oarecare și de te nimerești acolo în momentul recreațiilor riști să fii rostogolit de îmbulzeala școlarilor dezlănțuiți. În cancelarie, însă, profesorul de serviciu pe școală soarbe tacticos cafeluța proaspătă.
Pauza mare a devenit un coșmar pentru sutele de locatari de la blocul 39 din strada băcăuană „Vasile Alecsandri”. De ieși din casă în aceste momente trebuie să-ți astupi urechile pentru a te proteja de bombardamentul expresiilor grosolane și de larma barbară a numeroaselor grupuri de elevi și eleve la de la instituțiile de învățămînrt ce poartă numele ilustrului „Anghel Saligny”. Și după retragerea vandalilor, intră în acțiune cei de la salubritate să adune capetele de țigări și maculatura împrăștiată în jurul blocului blestemat. Stai la rînd într-un magazin, ori o sală de spectacole și vezi cum puștărimea gălăgioasă, în majoritate chiulangii, se postează în față sfidînd pe cei așezați ordonat. Orice măruntă observație făcută de cei vîrstnici este taxată cu expresii grosolane de neînchipuit, adunate probabil din mizerabilele filme vizionate pe casete video ori pe unele canale de televiziune. Zilele trecute, cînd gerul s-a mai potolit, mi-am plimbat bătrînețele pe aleile Parcului Cancicov. În preajma Terasei restaurantului Parc, cinci-șase adolescente bumbăceau o minge de fotbal. Cînd un grup de doamne în vîrstă au apărut în zonă, un dezechilibrat a bușit balonul cu întreaga-i putere trecînd fulgerător pe lîngă grupul respectiv, semănînd groază. „Băăă, era să dai babele jos!”, a urlat unul dintre împricinuiți în timp ce, în apropiere, pe o bancă, doi tineri jandarmi pufăiau nesățios din țigaretele aprinse. Tot un gest de lipsă de bun simț și din partea acelor militari trimiși în misiune de șefii lor.
Dar nu numai copiii, adolescenții și tinerii sînt autorii unor manifestări comportamentale negative. Chiar oameni vîrstnici fac uneori dovada lipsei de bun simț. Boala aceasta e molipsitoare pentru toate generațiile. Iar unde mintea-i mai slabă, iar educația de acasă și din școală a suferit, consecințele sînt mult mai grave. Personal, am întîlnit astfel de cazuri. Bălăcărit, în plină noapte, pe nedrept, de către un tînăr însurățel, cuibărit de cîtva timp într-o locuință improvizată la parterul blocului unde viețuiesc, am gîndit să nu-l acționez în judecată pe respectivul turbulent (care deranjase și alți vecini), încercînd să-i corectez atitudinea printr-o discuție cu protectoarea lui – patroana unui lanț de crîșme și spelunci. Am făcut antecamera de rigoare, ca pentru o importantă audiență, și după mai mult timp de așteptare am fost introdus într-un birou luxos. M-am prezentat respectuos și am încercat să-i explic rostul neașteptatei vizite. N-am dus pînă la capăt motivul audienței că ploaia de lături verbale s-a abătut asupra mea. Am plecat năucit. Pe drum mă tot întrebam dacă nu cumva toți ciocoii post-decembriști au un comportament asemănător. Ferește-i, Doamne, pe cei care ar fi nevoiți, cumva, să-și caute slujbe pe la astfel de parveniți! Două săptămîni mai tîrziu, președintele asociației de proprietari din care fac parte mi se destăinuia că a primit un „tratament” și mai și din partea aceleiași patroane în urma plîngerii protejatului său nepot care refuza de cîteva luni să-și achite obligațiile bănești către asociație. De regulă, lipsa bunului simț este suplinită de tupeu, invidie, răutate, răzbunare sau insolență. Iar în familia patroanei la care m-am referit (una dintre numeroasele cazuri care ne copleșesc), soțul său nu face casă separată. În calitatea sa de coproprietar asupra spațiului de la parterul blocului în care locuiesc, dar și de amploiat al unei importante instituții băcăuane, și-a permis să slobozească vorbe amenințătoare la adresa locatarilor. „Am atîția bani încît îi cumpăr pe toți boșorogii din bloc!”, și-a exprimat năduful acest amploaiat care a fost refuzat de vecinii mei să accepte unele modificări la casa scărilor pentru niște lucrări ce-l interesau personal. Nu știu ce anume sume de bani manevrează familia celui în cauză și pe ce căi a obținut-o. E treaba altuia să facă investigațiile de rigoare, dacă se vor învrednici în acest sens. Dar, ca unul dintre vîrstinicii ingineri, profesori, economiști pensionari care au trudit mai bine de 40 de ani să-și construiască cîte o modestă locuință la bloc, nu pot suporta obrăznicia, lipsa bunului simț din partea unor tupeiști, cu atît mai mult a parveniților post-decembriști.
Agonia bunului simț îi afectează fie toți românii, cu excepția celor care, prin comportamentul lor reprobabil, au provocat acest periculos fenomen. Făcîndu-ne fiecare un sumar proces de conștiință, să încercăm a ne trezi la realitate, pînă nu va fi prea tîrziu. În această prelungită tranziție spre o societate mai dreaptă, mai bună, cu toții avem nevoie de un climat de liniște, înțelegere și armonie. Să ctitorim acest climat împreună, înlăturînd una cîte una din vicisitudinile acestei epoci. (Toma JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns