Undele herțiene dau vești despre alinierea partidelor de buzunar, de stînga, la partidul-fanion al democrației originale din România. Elefantul a cărui trompă aspiră, înghite apa rîului cu tot cu pești, dă apoi din coada ridicol de disproporționată față de uriașa-i masă și mai alungă cîte un tăun sîcîitor, care, ce-i drept, se desprinde de pachiderm fără păreri de rău și fără scrupule pentru că, de fapt, atît aștepta, o pleasnă de bici ca pretext pentru desprinderea de o piele din care a supt tot ce a fost de supt. Urmează declarații de orgoliu către alte viețuitoare cum că a părăsit conviețuirea cu pachidermul pentru că acesta n-a alungat mai întîi unele căpușe și muște verzi și țețe care, lasă a se înțelege, pînă ieri agresivul tăun, ar fi foarte compromițătoare povară pentru uriașul animal care urmează a fi secătuit de lacomele insecte. Nu-i greu de demonstrat că tăunul în dizgrație are perfectă dreptate. Mai ales pentru că pînă la lovitura cu minuscula codiță a acumulat o vastă experiență de viață parazitară, a gustat la rînd cu căpușele, cu musca țețe ș.a. din osînza puternicului patruped. Că tăunul nostru va găsi o altă spinare grasă nu va mira pe nimeni. Cu experiența căpătată în viața parazitară va poposi, tot fără remușcări și lipsit de scrupule, pe spinarea altui mediu, patruped și îmblănit, protector o vreme, pînă la noi decizii capitale și fără rezerve, principale.
Vă rog să mă credeți că nu-mi arde de fabule, mai ales că nu știu să le potrivesc. Pentru a pune în fabulă actualitatea politică a PSD ar trebui să fii un Crîlov, pentru că ceilalți, de la Esop și Fedru încoace, aveau vederi ceva mai liberale. Ce a determinat relația lui Căpușă – Gușă, fost secretar general pînă mai ieri (funcție predestinată a fi împușcată după un proces grotesc și o judecată hilară) a fost de natură să scoată la iveală adversități tăinuite timp de peste doi ani, dar și mezalianțe pe care cel dintr-o altă generație, contrar aparențelor, nu le putea accepta. Demisia pripită ar putea fi motivată astfel, deși se încearcă a tăinui pleasna primită din partea unor membri influenți ai partidului. Diplomatic, C.Gușă lasă loc unei rechemări care nu-i exclus să se producă dacă avem în vedere mărturisirile tandre ale tăticului pesedist, Adrian Năstase, și mai ales ale omnipotentului om de partid, marele maestru al organizării electorale, fost conjudețeanul nostru, Viorel Hrebenciuc. În ce privește resorbția celor două celule de partid, sau cioburi dacă vreți, PSM și PSRN, ar putea trece ca mai puțin decît un fapt divers dacă n-ar fi vorba de obîrșia comună, marxist – leninistă, a celor trei partide, la propriu socialiste și la impropriu democratice. Aici stă pericolul pe care d-l Ion Iliescu, preocupat cu ștergerea efectelor tratatului Molotov-Ribbentropp și a Tezaurului României, în periplul moscovit, nu l-a prevăzut, deși nu punem mîna în foc, îi este pe plac și chiar favorabil, va fi nevoit, sau grăbit să-l accepte. O astfel de alianță nu ridică nicicum problema de partea cui este avantajul. Sub raport electoral, PSD, dintr-o eroare a înțelegerii mersului istoriei de către alegători, este încă majoritar, așa că procentul pricăjit adus de PSM și PSRN în mașina de vot este insignifiant. Rămîne însă proritar efectul doctrinar, ideologic, al stîngii românești, care nu e nici pe departe al stîngii suedeze visate (mărturisite) de domnul Ion Iliescu, cît este de stîngă marxist-leninistă și de partid unic, partid stat, față de care multă lume spune că nu există alternativă.
Ba este, și se poate alcătui cît se poate de simplu și de repede. Condiția este aceea ca toate forțele liberale să înțeleagă că numai unirea este salvarea de la o catastrofă națională ce ar duce România în urmă cu 60 de ani, de data aceasta fără sprijinul din afară al cohortelor armatei staliniste. Aceasta ar însemna ca partidul liberal să propună electoratului o alternativă credibilă, nedogmatică, dar bine articulată ideologic, racordată la cerințele vieții moderne și la tendințele Europei unite, la rîndul ei oponent plauzibil al expansionismului american.
Să nu creadă cineva că neg sau nesocotesc democrația americană. Ca fost călător pe pămînt american am putut vedea, respira, percepe în felurite forme superba democrație americană. Dar ea nu se potrivește Europei în perspectiva integrării tuturor statelor într-o Uniune ce se vrea de tip american. Este o chestiune de structură care ar merita tratată, adică explicată separat.
O pledoarie ar merita făcută pentru atenția Europei față de politica internă, cea adevărată, a statelor primite în chibuț. Dacă în afară România arată Europei o față, aceasta trebuie să știe că ce i se arată nu-i deloc simetric cu cealaltă, din interior. Recenta plenară a CC al PSD a scos la iveală ceea ce este mai aproape de adevăr. Dar despre aceasta, într-un număr viitor. Cititorul trebuie să înțeleagă odată că nu poate vota la nesfîrșit cu ochii închiși partide-lăcustă și activiști (pe liste) căpușe. (Valeriu TRAIAN)
Lasă un răspuns