După întrebarea din titlu, știu că-mi voi ridica în cap toată lumea medicală. Dar eu cred că am motive serioase să o pun.
Ghinionul a făcut ca la un moment dat să mă îmbolnăvesc într-o deplasare, la București. Cum simptomele indicau ceva urît, m-am adresat camerei de gardă din unul din marile spitale bucureștene. După un consult sumar, cînd a înțeles că nu locuiesc în Capitală, medicul mi-a spus direct că nu este caz de urgență, că, dacă vreau internare, trebuie să plătesc spitalizarea și medicația pentru că sînt la o casă de sănătate din alt județ. Mi-a dat o rețetă simplă, nici vorbă de „compensată”.
Aveam ceva bani, dar am renunțat la internare pentru că eu cunosc bine sistemul spitalelor bucureștene din experiențe anterioare și știam că fără sume serioase risc să mor ca un cîine, fără să se uite nimeni la mine. Boala a fost urîtă și, într-un fel, pot spune că am trecut pe lîngă moarte, dar asta mă supără mult mai puțin decît ce se întîmplă în sistemul de sănătate românesc.
Domnule Eugeniu Țurlea, ați avut vreodată ghinionul de a ajunge ca simplu pacient, fără a vi se cunoaște funcția de director al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în cine știe ce spital de provincie? Nu, nu s-a întîmplat asta. Altfel sistemul s-ar fi schimbat ca atunci cînd punctele de prim-ajutor de pe plajele litoralului românesc s-au înființat la urgență după ce un oficial al ministerului de resort a avut un accident și a descoperit cu stupoare că acestea lipsesc. Doamnă ministru Daniela Bartoș, ați avut vreodată senzația că ți se prăbușește cerul în cap cînd vezi că prețul unui medicament se scrie cu 5-6 cifre și acesta fie nu se compensează, fie nu este eliberat compensat de farmacii? Nu, nu ați fost în situația asta pentru că salariul dvs. se scrie cu opt cifre și nu aveți de ales ca un pensionar: dau banii pentru sănătate sau îmi plătesc întreținerea?
În ce mă privește, eu nu văd de ce plătesc asigurările de sănătate. Am renunțat de multă vreme să mai apelez la rețetele compensate. Consum inutil fondurile medicului de familie, pentru ca apoi să plătesc integral medicamentul. De analize nu mai vorbesc. În primele zile ale lunii, coada la laboratoarele acreditate amintește de vremurile în care lipsea mîncarea. După aceea, toate se plîng că au epuizat fondurile. Iar eu, ca simplu cetățean, plătitor al asigurărilor de sănătate, nu am cum să verific dacă nu cumva o parte din banii alocați s-au păstrat pentru cine știe ce pacienți „sensibili”.
Și modul de compensare a medicamentelor mi se pare a nu fi potrivit. În policlinică mi-a fost prescris Doxiciclină. Este el ceva mai ieftin, dar eu nu-l pot suporta din cauza gastritei. N-am decît să iau ce medicament vreau eu, plătit integral, mi s-a spus, compensat mi se poate da ăsta. Probabil ca să se poate prescrie altora TANAKAN, faimosul extract de Ginkgo Biloba, cu care-și trateaeă VIP-urile durerile de cap.
Și nu înțeleg de ce nu există un sistem de compensare între casele de sănătate, așa cum se procedează în țările civilizate, astfel ca eu să pot beneficia oriunde de asistență medicală, nu numai de urgență. O fractură deschisă care trebuie operată este doar în prima zi caz de urgență. După aceea, nu mai este, așa că pînă te vindeci trebuie să dai bani grei, dacă ești din altă localitate.
Mi s-a replicat de multe ori că aceste asigurări compensează consumurile pensionarilor, ale copiilor, că susțin tratamentul diabeticilor, ale celor bolnavi de TBC, care au tratamente gratuite. Nu contest acest lucru, dar nu văd de ce eu pot să mor doar pentru că am ghinionul de a mă îmbolnăvi de ceva mai banal și nu intru în categoriile de mai sus. Așa că rămîn la întrebarea din titlu: de ce mai plătesc eu asigurările de sănătate? (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns