Creșterea economică din ultimii 4 ani, de cînd la putere se află PSD – este permanentă, consistentă și concludentă și se regăsește în stabilitatea socială, scăderea inflației și sporirea acumulărilor – susțin guvernanții mai ales în acest an, care este unul electoral. Și totuși…
Cel puțin într-o privință politicienii noștri – indiferent de barca în care se află – sînt de acord că, astăzi, prioritatea numărul unu a României continuă să rămînă problema economicului și abia apoi a politicului. In speță, revizuirea analizei dezvoltării economice, întrucît – așa după cum spunea, recent, unul dintre liderii aflați la guvernare – problemele de natură economică sînt prea importante pentru a fi lăsate în seama politicienilor. Ele ar trebui abordate cu precădere de către întreprinzători, antreprenori, de manageri înzestrați cu reale calități de adaptare rapidă și continuă la schimbări, cu capacități vizionare și în stare să motiveze și să inspire oamenii pentru realizarea strategiilor propuse.
In fapt noi, românii, care sîntem europeni de mii de ani, dar care printr-o ruptură în istoria noastră am fost deviați vreme de peste patru decenii de la drumul ascendent urmat de majoritatea țărilor Europei, rezultînd de aici și amplificarea decalajelor de dezvoltare economică față de Vest – avem acum o șansă unică și istorică de a ne reintegra în Europa, dar asta doar dacă ne alăturăm drumului normal urmat de țările continentului nostru. Din nefericire, nici acum nu este conturată o strategie de dezvoltare consistentă, coerentă și durabilă, care să arate cu exactitate unde vrea România să ajungă într-o anumită perioadă de timp și, bineînțeles, cum să înainteze într-o asemenea direcție. Or, pentru aceasta trebuie, în primul rînd, să nu permitem ca politicul să dicteze în mare măsură economicului, să acapareze și să gestioneze o economie slăbită și sărăcită doar pentru că interesele politice, clientelismul politic au fost mai presus de orice alte inițiative și alternative de ieșire din criză, mai presus de interesul național. Totodată, trebuie să fim atenți la modul cum evoluează – în ce direcție și în ce fel – lumea în care trăim.
Trebuie să fim mai mult decît conștienți că trecem într-o nouă etapă, de la o economie specifică epocii începută cu revoluția industrială, la o economie a serviciilor, cu mutații profunde în noțiunea de valoare în economie, în structurile economice, în relațiile sociale. Trecem, astfel, de la o lume în care s-a căutat cu frenezie certitudinea și, oarecum, înlăturarea riscurilor, la o lume plină de incertitudini, deoarece fiind situată în viitor ea nu poate fi cunoscută dinainte și în care va trebui să facem tot mai mult față riscurilor de tot felul.
Ca și în urmă cu trei secole, cînd s-a trecut de la o civilizație agricolă la una industrială, avem de-a face cu o trecere la economia serviciilor, cu deschidere către o nouă eră economică, ceea ce nu înseamnă că agricultura și industria vor dispărea, ci se vor produce mutații semnificative în ponderea acestor ramuri în producerea avuției și bunăstării.
Întrucît noi, în România, avem de dezvoltat economia națională într-un timp destul de scurt, după ce ani de zile ne-am rătăcit pe rute ocolitoare, este clar că nu putem realiza această trebuință cu instrumente vechi, ancorate în concepții depășite despre dezvoltarea economică. Și atunci vom avea nevoie de o adevărată cultură organizațională, o cultură a managementului. De aici și șansa unor firme de a fi din ce în ce mai căutate pe piață pentru faptul că pot promova excelența, calitatea, echitatea, un înalt standard de performanță și educație pentru angajații proprii, favorizînd dezvoltarea și aportul personal.
Lipsa unei astfel de culturi, precum cea managerială este, din păcate, o caracteristică a majorității firmelor românești neprofitabile, mai ales din sfera industriilor, unde societățile comerciale stau cu spatele la piață, avînd în vedere că una cer consumatorii, alta produc ele, iar cele care s-au adaptat oarecum la cerințele pieții nu au reușit încă să devină competitive nici prin preț, dar nici prin calitate. Este, aici, vorba și despre o acută criză de idei, de personalități și mai ales de principii care afectează economia românească. A unei mentalități manageriale care aplicată în cadrul întreprinderilor cu capital majoritar de stat relevă multe componente antagonice. Managerii formați la școala falselor valori perpetuează aceeași stare de lîncezeală în care se zbate econmomia noastră de ani de zile și aceeași supunere politică ce-i ține agățați de scaunele puterii. Cu vicii moștenite de la comunism și chiar dezvoltate în ultimii ani, cu competențe și performanțe manageriale mai mult decît discutabile, aberațiile din economia românească au atins cote de neimaginat, iar mulțimea de anomalii din sistem sînt o consecință firească a comportamentului clientelar-politic al ierarhiilor promovărilor.
Politizat și mafiotizat pînă la extreme, dominat de o sălbatecă vînătoare de posturi, de putere și de bani, sistemul nostru românesc este viciat pînă la rădăcini. Tocmai de aceea cred și susțin că în firmele românești practicile organizaționale, de management performant, ar trebui să fie anti-entropice, bazate pe elemente de organizare, de ordine, de concepte sănătoase, după o lungă perioadă de stagnare, în care am avut parte de numeroase conflicte la nivel inter-personal și de grup, între manageri, patronat și sindicate, amplificate uneori la cote dramatice. Optimizarea raporturilor de muncă și menținerea unui climat de muncă prielnic dezvoltării organizaționale sînt date nu de măsuri și decizii arbitare și birocratice care conțin elemente punitive, nu de numărul membrilor sau nemembrilor de sindicat, ci de calitatea dialogului social dintre părțile implicate, ca și de transparență și sinceritate, ceea ce solicită din partea managerului un înalt grad de comunicare, precum și capacitatea de a genera încredere, de a împărtăși și celorlalți viziunea asupra succesului. Intrucît – așa cum spunea un distins economist „nu există vînt favorabil pentru cel care nu știe unde vrea să ajungă”, noi trebuie să ne conturăm o asemenea strategie astfel încît noul mecanism economic pus în aplicare să ajute nu numai la deschiderea spre exterior, ci și la orientarea economiei pe o pantă de dezvoltare dinamică, ascendentă, care să ducă la sporirea avuției, a produsului social în România. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns