Gînduri și sentimente în „Săptămîna presei libere”…
Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează, la articolul 19: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspîndi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”. La rîndul să, Constituția României prevede, la art. 30: ” Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sînt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă”.
Ce frumos sună și ce normal ar fi ca prevederile conținute de aceste articole din documente fundamentale să fie respectate de un guvern care, cel puțin pînă acum a cam îngenuncheat mass-media românească! Iar noi, deopotrivă cei care transmitem idei și informații, ori le receptăm prin intermediul presei, să nu uităm nici o clipă că sîntem în permanență beneficiari ai acestor drepturi, ele însele capabile să consolideze drepturile și libertățile democratice din societatea românească.
Presa autohtonă este liberă, ori cel puțin așa se consideră, mai cu seamă în această săptămînă, dar ea nu este cu adevărat puternică atîta timp cît libertatea de exprimare este deseori stopată de lipsa resurselor necesare pentru investigații jurnalistice adevărate, profunde și temeinice, fapt resimțit în special de publicațiile care apar în provincie. Iar printre multe dintre publicațiile românești ceva mai agresive în prezentarea realităților românești se infiltrează trteptat teama unor eventuale represalii care pot lovi simultan respectivele ziare, cît și firmele care oferă publicitate acestora. Și toate aceste represalii au loc în urma controalelor comandate de mai-marii administrațiilor locale, politizarea excesivă spunîndu-și cuvîntul.
Din păcate, apare inevitabil pentru ziariști și un stres inimaginabil, greu de explicat, dar mai ales de digerat, deoarece el, garantul libertății de exprimare reprezintă pentru toți cei care încalcă cu nonșalanță regulile vieții și legile țării un real pericol ce trebuie cît mai repede îndepărtat. Astfel, din te-miri-ce, te trezești tu – ziaristul de bună credință – pus în fața unor procese de calomnie pe care le poți pierde foarte ușor datorită unor grave lacune legislative susținute cu brio de politicienii noștri și amplificate de o justiție aservită politicului sau controlată de el. Ca să nu mai spunem că anumiți jurnaliști sînt condamnați să plătească daune morale de ordinul zecilor sau chiar al sutelor de milioane de lei. Și-atunci, chiar dacă în final nu dai ortul popii sau ești ajutat să-l dai, ajungi în ipostaza de a renunța de la sine din cauza repercusiunilor care te pîndesc. Din aceste motive, stai și te întrebi dacă merită să-ți riști siguranța ta, cît și pe cea a familiei.
Riscul este într-adevăr mare, dar el este și trebuie făcut pentru că altfel ne paște primejdia tăcerii, care înseamnă acceptare, supunere în fața unor realități care nu au de-a face nici pe departe cu democrația mult visată!
La fel de adevărat este și faptul că există și unii ziariști angrenați într-un anume „lanț al slăbiciunilor” care se strînge ușor în jurul gîtului lor și care sînt adevărați maeștri în prezentarea truncheată, săracă și prea puțin semnificativă, irelevantă, a oricărei informații, fie că le-ar fi solicitată sau că ar fi obligați să o ofere.
In acest fel apare și se instalează încet, dar sigur, compromisul sau, dacă nu, șantajul care împiedică obținerea unui certificat de „bună purtare” și integrare într-o Europă care se îndepărtează tot mai mult de spectrul comunismului, dar care la noi rămîne încă obsedant pentru acei militanți reconvertiți la capitalism și care nu vor o democreație veritabilă, acceptînd un surogat de perestroikă menit să-i țină pe linia de supraviețuire.
Pentru ca România să ajungă pe calea adevărului, o seamă de organizații, asociații, agenții, centre și ligi de presă, sesizînd sprijinul acordat de Uniunea Europeană în privința libertății de exprimare în România, au redactat și trimes membrilor Parlamentului Uniunii Europene o scrisoare deschisă în care se arată că țara noastră a înregistrat „progrese minimale și lipsite de substanță privind libertatea presei în contextul fenomenului de feudalizare care a cuprins mass-media românească” și care s-a materializat prin deținerea de către baronii locali, politiceni și oameni de afaceri a controlului deplin asupra publicațiilor, a rețelelor de distribuire și difuzare a presei, posturilor de radio și de televiziune locale. In finalul acesteia se subliniază ideea că guvernul are „datoria să limiteze orice presiune economică sau politică ce duce inevitabil la amenințarea independenței editoriale și că tot acesta are datoria să întreprindă măsuri ferme și concrete împotriva intimidării de orice tip a ziariștilor, dîndu-i în final posibilitatea presei de a-și îndeplini pe deplin funcția de cîine de pază al democrației”. Aceasta, în timp ce în cea mai democratică dintre țările lumii – Statele Unite ale Americii – sînt analizate, interpretate și prezentate publicului cele mai cenzurate 10 știri ale lui 2003, conform unui program al cărui principal scop este de a dezvălui fără teamă sau jenă neajunsurile mass-mediei „oficiale”. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns