Motto: „Capitalismul global nu este o ideologie, este o mașină – departe de a fi perfectă, dar cea mai bună care a fost inventată până acum. Ea nu are suflet, așa că trebuie să dezvoltăm caracterul capitalismului pe măsură ce avansăm”.
Ridderstrale și Nordstrom – doctori în afaceri internaționale
Pornind de la această remarcă, ne punem tot mai des întrebări legate de problematica atît de complexă a globalizării, care suportă argumente pro și contra, dezbateri contradictorii, ca și o oarecare teamă de necunoscut, de lipsa certitudinii, de un viitor al controverselor.
Globalizarea apare ca o principală tendință ce începe să caracterizeze evoluția societății omenești la începutul acestui nou mileniu. Noțiunea de globalism a redeviat de la înțelesul de totalitate, sau de integralitate, la acela etimologic de interes generalizat la întregul glob terestru, adică planetar, așa cum de altfel se folosește azi în politologie. Concepția despre „problemele globale” se reclamă de la interesul pe care îl prezintă actualmente, laolaltă și simultan în conștiința contemporanilor noștri, tot ce influențează direct viața social-economică și politică a națiunilor, prosperitatea materială și progresul spiritual al tuturor membrilor societății, independent de sursa factorilor acelor acțiuni sau procese înrobitoare, raportul dintre cauză și efect căpătînd un sens de probleme ale civilizației umane ce reclamă o abordare exclusiv pluri și interdisciplinară.
Globalizarea este definită de către unii cercetători ai viitorului ca o tendință naturală care tinde să desfacă legăturile tradiționale, economice, politice și sociale bazate pe statul totalitar, autoritar, ierarhic și să le înlocuiască cu o structură orizontală, flexibilă și neîngrădită, de tip rețea, coordonată la vîrf de o putere supranațională. Iar elementele care contribuie din plin la accelerarea fenomenului globalizării sînt impresionantele schimbări tehnologice, costurile din ce în ce mai reduse ale transporturilor și în special ale comunicațiilor, amplificarea schimburilor comerciale, ca și interdependența financiară dintre țări.
După cum bine observa un politolog „de-al nostru”, procesul globalizării pare a fi cu totul anti-natural. Și asta deoarece acest proces implică dizolvarea autorității la un înalt nivel de organizare socio-politică, creează libertăți cu care omul nu s-a mai confruntat pînă acum, favorizează dispariția trăsăturilor culturale și istorice ale diferitelor națiuni, creează cultura de masă. La nivelul indivizilor, globalizarea presupune generalizare, unformizare, eliberarea lor de sub restricțiile tradiționale (de tip moral), efectul fiind acela de descompunere, pe ansamblu. La nivelul economic, globalizarea favorizează apariția monopolurilor gigantice sau chiar a oligopolurilor. Astfel, dispare posibilitatea protejării locale a pieței (odată cu dispariția granițelor), șansele ca noi jucători să apară pe piață diminuîndu-se considerabil. Favorizează, de asemenea, companiile deja existente pe piață, dîndu-le acestora posibilitatea de a-și consolida poziția; favorizează dezvoltarea în forță a comerțului, concentrările de putere în rîndul corporațiilor multinaționale, divizarea regiunilor lumii pe zone specializate de producție industrială sau agricolă.
La nivel politic, schimbările par a fi deosebit de interesante. Apariția unui „top-power” și dispariția în timp a puterii reprezentate de guvernele naționale poate duce la un control foarte eficient al indivizilor. Iar existența Uniunii Europene servește globalizarea, făcînd tranziția spre un stat gigant de tipul „Statele Unite ale Europei”, bineînțeles după modelul SUA, încercînd a se atenua diferențele istorice dintre națiuni, diferențele de personalitate dintre popoarele europene, iar posibilitatea unei Europe unite este propulsată de ideea prosperității materiale bazată pe economia de piață într-o societate de consum.
Astăzi se exercită asupra unor țări, printre care și România, presiuni de integrare, mass-media revenindu-i „sarcina” de a vorbi la superlativ despre beneficiile integrării în UE, ceea ce ar trebui să se concretizeze în crearea unui curent național de opinie favorabil integrării. In concluzie: trebuie să ne integrăm cu orice preț în Europa, cu toate că nimic din ceea ce s-a întreprins pînă acum nu este suficient.
România a devenit un teren experimental al politicii internaționale, cerințele economice sînt amestecate cu cele privitoare la drepturile omului și ale minorităților etnice într-o învălmășeală aproape perfectă. Relațiile dintre stat și indivizi sînt mai adînci ca niciodată, exporturile mondiale și investițiile directe în străinătate crescînd semnificativ, întreg acest proces de integrare mondială fiind rezultanta schimbărilor de optică în politică. Astfel a avut loc o promovare a eficienței economice prin liberalizarea piețelor naționale și dezavantajarea statului în privința multor activități economice.
Deși la originea procesului se află inovațiile recente în tehnologia comunicațiilor, integrarea este, în continuare, parțială: frontierele rămîn închise mai ales în calea forței de muncă slab calificate. Toate aceste tendințe pozitive marchează, însă, și o serie de divergențe care nu pot fi ușor trecute cu vederea: uriașe rămîneri în urmă, în ciuda marilor progrese, carențe și inegalități între țări și regiuni, sărăcia fiind azi omniprezentă. In țările industrializate sărăcia este marcată prin statistici dar, cu toate acestea, o persoană din opt este afectată fie de șomajul de lungă durată sau de o speranță de viață sub 60 de ani, fie de un venit situat sub praguil de sărăcie național și un nivel de pregătire sumar, care nu permite depășirea situației.
Marile pericole planetare, precum prăbușirea piețelor de capital, rata crescîndă a criminalității, transmiterea SIDA sau efectul de seră cu un imens risc de propagare sînt în creștere, depășind capacitățile naționale și internaționale de intervenție sau răspuns. Criza financiară din Asia de Est a demonstrat că instabilitatea reprezintă caracteristica piețelor financiare globalizate, ca și o prudență sporită cu care guvernele trebuie să deschidă accesul capitalurilor pe termen scurt, foarte speculative.
Cum va evolua în acest secol nodul de divergențe în care trăim? Va învinge, oare, globalizarea, cu efectele sale mai bune sau mai rele, sau spiritul faustian și terorismul? Rămîne de văzut care vor fi răspunsurile la aceste întrebări, fără să uităm că adevărata amenințare la adresa capitalismului și globalizării va veni din partea celor care simt că nu au nici un beneficiu, reglementările din trecut trebuind astfel înlocuite cu ceva mai mult decît propriul interes. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns