Legea anticorupție și valurile, unele extrem de mari, pe care aceasta le face în legătură cu declarațiile de avere ale „aleșilor neamului” – oameni politici, parlamentari, guvernanți, notabilități centrale, județene și locale – continuă să rețină atenția opiniei publice românești. I s-a mai spus și „circul de vară”. De ce? Pentru că am devenit specialiști în vorbărie și atît. Faptele sînt cele care ne omoară, prin cvasiabsența lor. Pornind de la aceste realități, colaboratorul nostru Romulus Dan Busnea face o paralelă între cele ce se întîmplă, în prezent, la noi, și principiile și normele statuate de teoreticieni de notorietate mondială în materie. Aceste rînduri – spune autorul articolului de față – încearcă să atragă atenția asupra unei teme majore ce se face din ce în ce mai prezentă în analizele socio-economice ale societăților, și anume cea a interesului personal și a conștiinței morale ce trebuie luate în calcul de către toți politicienii, indiferent de culoarea lor politică.
În lucrarea „Starea națiunilor” (apărută în 1776), celebrul economist englez Adam Smith enunța renumita supoziție că „…nu bunăvoința brutarului, măcelarului sau berarului ne face să ne putem așeza la cină, ci atenția acordată de ei propriului lor interes”. Ulterior, majoritatea economiștilor au acceptat un model al comportamentului uman conform căruia omul este o ființă rațională, ce urmărește necontenit o maximalizare a avantajului propriu.
Iată, însă, că unul dintre economiștii contemporani, de frunte, Robert Frank, sugerează o teză mult mai interesantă și mai complexă, și anume – o teorie a angajamentului emoțional care încearcă să explice de ce oamenii depășesc adesea sfera comportamentului egoist. Frank observă că un număr surprinzător de mare de oameni se comportă adesea conform dictatelor unor predispoziții emoționale pregnante, ignorînd propriile lor interese de dragul a ceea ce ei consideră a fi un comportament adecvat din punct de vedere moral. Totuși, autorul explică elocvent că acest sistem valoric nu este irațional – în ultimă instanță, omul onest, la fel ca ansamblul social din care el face parte, trage foloase.
Sîntem dominați, în genere, de legea egoismului. Dar, cu toate acestea, un adevăr simplu este acela că există mulți oameni al căror comportament nu se conformează acestei legi a egoismului. Ei oferă cu larghețe contribuții pecuniare anonime unor stații de televiziune și unor instituții caritabile particulare, fac donații unor necunoscuți care suferă de leucemie, suportă mari dificultăți și cheltuieli de dragul dreptăților juridice și se expun unor mari riscuri pentru a salva oameni aflați la un pas de moarte în clădiri incendiate sau în apa pe jumătate înghețată a unor rîuri. Astfel de gesturi umane, comise în mod intenționat și cu o conștiință deplină a consecințelor lor sînt iraționale. Necomiterea lor ar fi categoric în avantajul persoanelor respective, iar ele știu acest lucru. Totuși, asemenea acte fac parte, adesea, dintr-un cadru mai larg de comportament care nu este nicidecum irațional. Aparenta contradicție există nu datorită unor interese ascunse, ci întrucît omul are uneori în față probleme importante, care pur și simplu nu pot fi soluționate prin acțiuni raționale. Trăsătura comună a unor astfel de probleme este aceea că ele ne cer să decidem să acționăm în moduri care s-ar putea să se dovedească mai tîrziu a fi în detrimentul intereselor noastre.
Modelul angajamentului care ține de sfera emoțională și cel al interesului personal zugrăvesc imagini foarte diferite nu numai ale naturii umane, dar și ale efectelor acesteia asupra bunăstării materiale. Tradiționalul model al interesului personal susține că oamenii care sînt capabili de dragoste, care au un sentiment de vinovăție atunci cînd recurg la înșelăciune, care sînt gata să riposteze atunci cînd sînt tratați într-un mod incorect și care sînt cuprinși de invidie atunci cînd obțin mai puțin decît ceea ce consideră că li se cuvine, se comportă adesea în moduri care le reduc răsplata materială.
Pe de altă parte, modelul angajamentului – cel care ține de starea emoțională – ne spune că tocmai acestor predispoziții asemenea oameni s-ar putea să dispună de șanse care nu ar fi disponibile unei persoane al cărei comportament este caracterizat de oportunism pur. În cele mai multe cazuri, o persoană sau o societate înarmată cu conștiința acestui fapt poate face alegeri mai bune decît una care gîndește doar conform logicii tradiționale a interesului personal.
De regulă, un calcul strict al interesului personal îndeamnă la acte frauduloase, dar un angajament emoțional de onestitate, suficient de ferm, poate învinge acest calcul. Modelul angajamentului susține astfel că predispozițiile emoționale constituie forța care acționează în comportamentul moral. Iar ceea ce ne preocupă în general într-o mai mare măsură este modul în care oamenii se comportă în raporturi trecătoare sau atunci cînd comportamentul lor pur și simplu nu poate fi observat.
La urma-urmelor, acestea sînt cazurile care pun cu adevărat la încercare caracterul unei persoane. În asemenea situații, un act bazat pe onestitate cere, prin definiție, sacrificiu.
Există suficiente dovezi că modelul interesului personal furnizează o definiție lamentabil de neadecvată a modului în care oamenii se comportă în realitate. Modelul angajamentului se opune portretizării pe care modelul interesului personal o face naturii umane, fără să respingă premisa fundamentală potrivit căreia comportamentul este guvernat în ultimă instanță de stimulente materiale. Privit astfel, modelul angajamentului este un amendament al modelului interesului personal, mai curînd decît o contestare a lui. Predispozițiile emoționale care îi fac pe oameni să se comporte în moduri aparent iraționale pot duce în mod indirect la un grad mai înalt de bunăstare materială.
Fără a părăsi cadrul de bază al materialismului, teza angajamentului prezentată de Frank sugerează cum s-ar putea ca aspectele mai nobile ale naturii umane să se fi afirmat și să se fi ajuns să prospere. Modelul angajamentului sugerează că un mod de soluționare a acestei probleme este folosirea unor oameni care au mustrări de conștiință atunci cînd nu își fac pe deplin datoria. Iar clasa noastră politică are nevoie de astfel de oameni. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns