Cinstit fiind, precizez din capul locului că nu m-a obligat nimeni să-mi plasez acțiunile, împreună cu ale membrilor familiei (șapte la număr) acolo unde le-am depus. Opțiunea a fost pur voluntară, după un calcul de nespecialist cum că domeniul distribuției produselor petroliere este în plină ascensiune, ca peste tot în lume. Este, cred, inutil să mai precizez că după 1989 s-a produs o adevărată explozie a pieții de mașini în România. De aici întregul cortegiu de creșteri a cifrelor de afaceri: producția petrolieră, extrageri (importuri), prelucrare, dar mai ales distribuție. E drept, au proliferat și prosperat firmele particulare, dar a rămas destul și pentru SNP Petrom. Așadar, la momentul potrivit, de bună-voie și nesilit de nimeni, adică voluntar, am depus în contul PECO (azi integrat SNP Petrom) acțiunile pentru toți membrii majori, la acea dată, ai familiei, cărora le cer scuze acum pentru greșeala de a-i fi convins să-mi urmeze sfatul. De ce? Puțină răbdare să fac mărturisiri și jur că nu voi spune decît adevărul și numai adevărul. Așteptam cu interes și curiozitate (ca toată lumea) să treacă anul să vedem ce fel de ouă vor face cele șapte găinușe (acțiuni). A trecut anul, am tot auzit că de la cutare ramură economică s-au încasat zeci de mii de lei, de la alta sute de mii de lei, deținătorii fiind și mulțumiți și optimiști. Măi să fie, ne-a pus Dumnezeu mîna-n păr, ne-am procopsit, ia să dăm fuga la sediul PECO, în Cartier, să ridic comoara. M-am înarmat cu toate actele necesare și cu acțiunile în dosar mă prezint, iertați-mi lipsa de modestie, mîndru de poziția mea de acționar care vine să-și încaseze dividendele. Aveam să aflu îndată de ce m-au privit alb-inexpresiv cei din biroul în care mă împănam eu că sînt acționar.
– Păi, pentru anul ce a trecut nu se acordă nimic pentru că s-a încheiat cu pierderi, mă informează o doamnă mai în vîrstă.
– Glumiți, doamnă, la asemenea dever în mișcarea produselor… nu mai apuc să închei formula că un bărbat din spate îmi spune, protocolar, că societatea e la început și a avut de făcut investiții, că s-a cheltuit cu aprovizionarea etc, etc.
– Cum la început, domnule, eu „cotizez” la întreprinderea asta de cînd era 80 de bani litrul de benzină!
– O fi fost așa atunci, acu’ s-au schimbat multe.
– Bine, înțeleg, dar pe viitor ce va fi cu acțiunile noastre?
– Vă asigur că va fi bine, ba chiar foarte bine, mi-a spus, cu un zîmbet discret, numai că nu mi-a zis pentru cine anume va fi mai bine.
M-am resemnat, am dat ostentativ un „bună ziua” repezit, adică furios și n-am mai călcat pe acolo vreo trei ani la rînd. M-am prezentat din nou în același birou, unde, dacă nu mă înșel, erau alte persoane. Am dat, firesc, bună-ziua, m-am prezentat, aducînd vorba de acțiune cu o voce cam topită. Răspunsul a țișnit dintr-o dată:
– Mergeți la PECO Sărata!
Într-adevăr, la casieria unității, la un ghișeu zăbrelit, o doamnă nu tocmai amabilă îmi dă la semnat unul cîte unul cele șapte tabele, în cîte două exemplare. Disciplinat și încă plin de speranțe semnez fără să pot vedea sumele. Mi se înmînează buletinul cu suma cuvenită pe cele șapte acțiuni pe trei ani. La prețul de atunci al benzinei de 98 c.o. am socotit că pot cumpăra trei litri de benzină. (Vă rog să mă credeți, avînd în vedere relația, îmi vine mai ușor să mă exprim în prețul benzinei). În anul următor (am început să fiu punctual) am primit contravaloarea unui litru de benzină! Iar în următorul mi s-a spus să mă prezint la Banc Post, că acolo se fac plățile. Am neglijat. Între timp au trecut doi ani și mai bine. În ziua de 30 noiembrie a.c., avînd drum prin zonă mă hotărăsc să intru pentru a rezolva afacerea, în așteptarea lui Moș Nicolae. Mare mi-a fost mirarea că s-a schimbat regula. Se acordă numai individual pe bază de buletin. Atunci dați-mi pentru una singură. Am aflat atunci că pentru anul 1999 aveam de încasat 9,3 mii lei, iar pe anul 2001, 10,4 mii lei. Ce să mai lungim vorba: pe doi ani, pentru o acțiune am primit suma de 20 000 lei, adică prețul a 3/4 litri de benzină! M-am convins, astfel, încă odată, de adevărul etern al zicalei: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Așa că, ce să mai spun, decît că „cine-o mai face ca mine, tot ca mine să pățească!”. (Valeriu Traian)
Lasă un răspuns