ACCENTE Minciună și manipulare

Contrastele, paradoxurile, aberațiile și neliniștile societății românești, o societate ce se integrează cu dificultate în comunitatea europeană, dar și mai greu abordabilă din punctul de vedere al mentalităților, creează o diversitate de opinii. Acestea țin, în cea mai mare măsură, de problematica extrem de vastă a tranziției, care capătă o dimensiune aproape tragică în raport cu răbdarea unei populații sfîrșită de neputințe, tergiversări și compromisuri, ca și de cercurile vicioase ale economiei românești, ce se dovedește aproape imposibil de adus pe drumul cel bun, recte, al performanței reale. Un drum pe care, deocamdată, se pierd interesele naționale în favoarea celor conjuncturale, adică ale celor personale sau de partid.

Nu mi-am propus să contest bunele intenții ale unora dintre cititorii acestui ziar. Vreau să fac doar o remarcă asupra unor considerații puțin cam răutăcioase ale acestora. Astfel, unul dintre ei se referă la o serie de articole apărute în paginile acestei publicații care sînt, așa după cum se afirmă, „adevărate răbufniri de naționalism stătut”. Un așa-zis naționalism care ar avea ca idee de bază teama că „străinii or să vină să ne înhațe pămîntul de sub picioare cu cîțiva cenți, bașca or să ne ia stațiunile, precum Slănic Moldova, sau că se scumpesc gazele la ordinele cancelariilor occidentale” și multe asemenea temeri.

Cred că afirmațiile distinsului cititor sînt cam exagerate. De ce spun asta? Pentru că foarte multe dintre textele publicate aici se referă la încurajarea investițiilor străine prin privatizări reale, care să conducă la creșterea eficienței și reducerea prețurilor, la competitivitate, deci la progres. Singura teamă se manifestă doar în fața tratamentului semi-colonial aplicat statului român în diferite domenii, care s-a dovedit a fi un adevărat jaf pe față la care este supusă economia națională. Și unde se practică o politică de dumping agresivă, respectiv o exportare de mărfuri la prețuri mici, în scopul înlăturării concurenței, în timp ce se înregistrează creșteri nejustificate pentru piața proprie. Acest fapt l-am menționat și eu într-unul din articole, dînd ca exemplu, și nu numai, cartelul helveto-franco-german care monopolizează piața cimentului în România. Strategii asemănătoare de țepuire a economiei naționale s-au făcut remarcate și în cazul privatizărilor Combinatului siderurgic Reșița, IMG București, Romtelecom etc, care nu au produs mult-trîmbițata și așteptata revitalizare a unei economii aflată pe marginea prăpastiei. Și astfel, din articolele apărute a reieșit următoarea întrebare: cum de este permis ca piața diverselor produse din România să se afle, practic, sub dictatura monopolului unor grupuri străine dubioase, care își coordonează cu de la sine putere atît politicile de prețuri, cît și gradul de folosire a capacităților de producție, sfidîndu-ne pur și simplu, în timp ce mai-marii noștri conducători închid ochii!? În joc se află, este cunoscut, caracatița birocrației și a mafiei, la care se adaugă, desigur, și o infrastructură ce lasă de dorit. Astfel, întîietatea pe piață au început să o aibă – așa cum se arăta într-o excelentă analiză economică-financiară apărută în coloanele acestei publicații – rețelele economice para-legale constituite din grupurile oamenilor de afaceri ce se folosesc de relații politice. Iar după preluarea de către aceștia a unor mari obiective industriale, nu numai că nu le-au îmbunătățit performanțele, dar în cele mai multe dintre cazuri chiar le-au înrăutățit. Cîteva exemple: Rafo Onești, Rafinăria Dărmănești și, de ce nu, stațiunea Slănic Moldova, obiectiv despre care s-au scris numeroase articole.

În mare măsură sîntem vinovați cu toții, deoarece o mare majoritate i-a votat pe guvernanții actuali fără a bănui că se poate ajunge la o stare de colaps generalizat la nivelul întregii societăți românești. O societate mințită și manipulată în permanență, care totuși nu vrea să-și vîndă țara pe degeaba, plasînd-o în mîinile unor grupări ale căror interese personale sînt puse mai presus de orice interese naționale.

Realitatea românească nu confirmă încă drumul ce ni se deschide spre căminul comun al Europei și nici tendințele spre dezvoltarea și întărirea capitalismului democratic. Acestea ar fi abordările din textele publicate, ce se constituie în exprimări libere și obiective. Așa că nu văd de ce ar trebui să accept acuzele tendențioase ale unor așa-ziși „oameni de bine” ce refuză să vadă realitatea, privind-o dintr-o perspectivă pe care doar ei o pot înțelege și accepta. (Romulus Dan BUSNEA)