Valeriu TRAIAN
Imaginea-simbol a celei de a cincea vizite a d-lui Iliescu în China va rămîne aceea în care președintele României stă călare, într-un echilibru relativ, pe o motocicletă, oferită în dar de o uzină care, cîndva, la prima vizită (efectuată în1958), producea bicicle sau cotige de plug.
Cu ce gînduri și mai ales cu ce sentimente a pășit d-l Iliescu pe pămînt chinez? Nostalgia trebuie să-l fi cuprins doar în legătură cu prima vizită, aceea din 1958, după care a conferențiat de mai multe ori, mai ales în cercurile studențești, despre așa-numitul, pe atunci, capitalism popular, practicat în China lui Ciu-en-Lai. Era tare entuziasmat tînărul Iliescu de acel vector economic al Chinei populare din anii cînd se ascuțeau contradicțiile dintre Pekin (așa se numea) și Moscova, bastionul hegemoniei comuniste. Tot de pe atunci datează și rolul României de mediator între cele două mari puteri comuniste. În cursul acelor medieri se poate să fi avut un rol și d-l Iliescu, în plină ascensiune în P.M.R., aflat mereu în prim-planul propagandei de partid pe timpul lui Dej și preluat apoi de Ceaușescu pînă la un punct al carierei politice în P.C.R.
Ceea ce l-a entuziasmat în actuala vizită pe președintele nostru de-acum, dezvoltarea fără precedent a Chinei din ultimii 8-10 ani, credem că ar fi trebuit să se întîmple în deceniile 7 și 8 din secolul trecut, dacă, după moartea lui Ciu-en-Lai, dogmaticul Mao n-ar fi inițiat blestemata aceea de Revoluție Culturală din 1967. Blestemată a fost pentru China, dar și pentru România. Și Nicolae Ceaușescu a fost un glob-trotter neobosit. A colindat lumea și a văzut multe. Ar fi putut, cu mijloacele de atunci, cu resursele interne și mai cu seamă cu creditul pe care l-a avut la un moment dat în lumea bună a Occidentului, să facă din țara asta o lume de povești. Dar nu s-a lipit nimic bun, constructiv, de capul lui. De pe unde a umblat, din SUA, Anglia, Germania (de vest), Franța, Japonia, n-a adus nimic. S-au lipit, în schimb, catastrofal, Revoluția Culturală din China lui Mao și cultul personalității care exacerba la Phenian.
După vizitele din 1971 din aceste locuri se știe ce a urmat. De aici vin idiosincrasiile d-lui Iliescu legate de contactele cu China. De aceea am în vedere ce resentimente o mai fi avînd d-l Iliescu atunci cînd vizitează China. După acea vizită i s-a tras marginalizarea, adică trecerea în cel de-al doilea eșalon al pecere-ului, de fapt în al doilea cerc concentric al Puterii. Prim-secretar într-un județ important, secretar cu propaganda într-un alt județ mare, director al unui institut de cercetări din Capitală să fi însemnat lupta de rezistență anticomunistă, să fi însemnat dizidență tip Silviu Brucan, Andrei Pleșu sau Dinescu? Nu, nici vorbă! Mai curînd un stagiu de clarificare marxistă privind locul și rolul personalității în istorie. O privire retrospectivă către ceea ce a reprezentat ilegalitatea comunistă, sau o meditație asupra unor modele mai umane de societate socialistă. Vreau să spun că trecerea în eșalonul secund n-a însemnat o emancipare de ideologia marxist-leninistă, ci mai curînd o delimitare de dictatură și totalitarism, cu alte cuvinte o delimitare de fața inumană a comunismului.
China de astăzi pare a-i da satisfacție d-lui Iliescu în sensul că după monstruozitățile Revoluției Culturale și masacrele din Piața Tian Men din Beijing, China pare să se fi trezit din somnul născător de monștri și a pășit pe alte căi apropiate de cele capitaliste. Se pare că revenirea Hong-Kong-ului i-a deschis ochii adormiți cîteva bune decenii.
Cum a fost posibil? Personal cred că prin muncă, unitate, dăruire, modestie și disciplină. Și mai cred că s-a despărțit de hoți, speculanți, criminali și alte categorii de răufăcători, făcîndu-le rost de afaceri prin alte țări ale lumii, între care și România. Nu-i vina Chinei că i-a trimis, ci a României, de exemplu, că i-a primit.
În mediul asiatic, într-o Chină cu exemplul Hong-Kongului și al Taiwanului, s-a putut înfăptui o economie comunist-socialist-capitalistă. Pe de o parte centralizare (ce presupune și birocrație excesivă), pe de altă parte autonomie și libertatea mișcărilor economice de tip capitalist. A ieșit o struțo-cămilă care pînă una-alta dă lapte și la exterior arată bine. China s-a motorizat!
Cu ce se va alege România de pe urma acestei vizite? Va aduce o infuzie de capital? Dacă da, ce fel? De tip comunist, centralizat, de stat sau particular din sectorul capitalist al Chinei? După cincizeci de ani să se realizeze previziunile d-lui Iliescu cu privire la avantajele acelui capitalism popular de care era sedus în timpul Chinei pe bicicletă?
Acum, China este invadată de automobile și motociclete de ultimă linie tehnologică. Ei, și? Primele elemente capitaliste care au pătruns în România post-decembristă n-au fost mașinile de lux? „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Cîtă vreme dăinuie mentalitățile primitive despre proprietate, adică cele ale hoților de toate categoriile, nu se va mișca nimic pozitiv în țara noastră.
Asupra Guvernului are putere numai Parlamentul. Acesta este finanțat serios de Guvern. Relația este cît se poate de clară. Cum poate Parlamentul să dea cu piciorul bunurilor care vin dinspre Guvern? E un cerc vicios care ar putea fi spart de intervenția hotărîtă a Președintelui.
Cu ce experiențe se întoarce președintele din vizitele acestea, bănuim destul de costisitoare, dacă nu găsește, pe unde călătorește, metode mai bune, mai eficiente și mai corecte de guvernare? Este destul de vîrstnic pentru a mai face călătorii turistice. Are destulă experiență pentru a selecta, de pe unde merge, aspecte care s-ar cuveni altoite pe trupul obez al guvernării românești.
Odată cu motocicleta primită cadou și deja promisă S.P.P., s-ar cuveni ca d-l Iliescu să aducă acel suflu nou care a resuscitat economia chinezească după dezastrul maoist. Or, ca mentalitate, Adrian Năstase este mai aproape de Mao decît de reformatorii de azi ai Chinei.
Lasă un răspuns