Traian VALERIU
România post-decembristă devine dintr-o dată Țara Tuturor Posibilităților sau, dacă vreți, Pămîntul Făgăduinței! Este, din această cauză, la concurență cu SUA? Nici gînd! Iată de ce: în timp ce America (aceea pe care o cunoaștem noi, și nu numai din lecturi) este locul în care numai dacă ești competitiv și corect, adică cinstit, ieși victorios și poți, prin muncă, pricepere, curaj, devotament, răbdare, corectitudine să te realizezi în orice domeniu, în România zilelor noastre se întîmplă aidoma, doar că toate virtuțile americanilor sînt altminteri înțelese. Munca, după părerea savantului român Vasile Pârvan, era prima condiție a reușitei, dar și a condiției existenței omului ca ființă eminamente socială. De altfel, nu fără legătură cu existența bimilenară a poporului nostru era primată și credința populară cum că „Cine-i harnic și muncește/ Are tot ce vrea,/ Și nu-i pasă de nimica/ Dacă-i iarna grea!”
În zilele noastre, în care toate principiile s-au întors pe dos, și acesta s-a convertit. Îi vezi și îi auzi pe șmecheri, pe învîrtiți, pe noii parveniți prin hoție, împingîndu-și burta (de obicei, enormă) înainte și-ți rîd a zeflemea: „Cine-i harnic și muncește/ Ori îi prost, ori nu gîndește!” și, după ce mai trag și un rîgîit, te întreabă agresiv: „Care-i problema”?
Priceperea este pusă la lucru pentru tot felul de inginerii financiare prin care se fac averi peste noapte. Curajul nu-l mai slujește pe cel harnic și întreprinzător cinstit, pentru că este al hoțului care, cu sau fără voie de la Poliție, dă lovitură după lovitură, împarte cu cine l-a înlesnit și iarăși averea e în ograda lui.
Devotamentul este un concept care se mulează perfect pe interesul personal. Față de cine devotament? Față de stat? Acesta-i corupt și, de aceea, neputincios. Față de patron? Dacă acesta nu-i atent, primește țeapă rapid de la cei care se fac a munci. Îl lasă cu ochii în soare. Răbdarea este uitată pe undeva, prin anii de dinaintea celor două războaie mondiale. Corectitudinea este o antinomie pe care, atît omul de afaceri, cît și politicianul post-decembrist, mai cu seamă politicianul, o consideră un anacronism demn de batjocură.
Ajunși în acest punct, ne amintim de cazul ministrului pus în fruntea medicilor, prins cu mîța-n sac, dovedit ca plagiator al unor lucrări prin care a dobîndit grade profesionale, poziție socială, funcții și demnități în aparatul de stat, la Cotroceni și Victoria. La intervenția promptă a presei a fost demis de la Facultatea de Medicină, a fost nevoit să demisioneze din ministeriat. Dar asupra unora dintre hotărîri s-a revenit și va fi iar la catedră, cu toate drepturile. Să nu uităm, domul Beuran este fruntaș în PSD!
Zilele acestea, ziarul „Libertatea” ne semnala, la rubrica „Note bune, note proaste”, un alt caz de profesor de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, Facultatea de Drept (luați aminte, la Drept!) și Științe Sociale, căruia i se retrage dreptul de a preda tot pentru plagiat. Este vorba despre senatorul PSD Cornel Filipescu. Prin urmare, tot universitar, tot demnitar al partidului de guvernămînt. Ce-o fi cu ăștia, domnule, cu al-de „Mîna lungă” din partidul domnului Adrian Năstase?! Fură pe capete! Unii, banii din bănci, alții – bunurile statului; unii – din banii publici, alții – din fondurile UE. Nu se lasă mai prejos nici tovarășii din suprastructură; fură idei, fură cărți, tratate științifice gîndite, muncite din greu de alții care și-au suprimat orele de somn, week-end-urile, vacanțele, care și-au sacrificat și bugetele modeste de intelectuali (Doamne, parcă-i un făcut, intelectualii din toată lumea au venituri modeste!), ca să documenteze, să elaboreze și să editeze o carte de știință și hop!, vine un Beuran și-l plagiază, vine un Cornel Filipescu și-i transcrie cărțile pe numele său și, apoi, se lăfăie la catedră că el e om de știință, că este important om de stat și că face cinste partidului său!
Tocmai îmi exprimam mai mult consternarea decît nedumerirea, cînd un cunoscut îmi atrage atenția că nu-i de mirare că se întîmplă așa ceva în PSD, deoarece întregul partid este plagiator. Cum așa?! Cunosc și eu ing. prof. dr., prof. univ. dr. și alții din PSD care s-au făcut, după 1990, doctori în cîte o știință pe care ei înșiși n-o pot defini, dar n-au fost încă dovediți ca plagiatori. Nu-i vorba de asta, îi știm și noi, dar cine are timp să le pună, fie teza de doctorat (tipărită!), fie niște cărți cu 80 la sută fotografii, grafice și tabele, să le pună, zic, opera pe două coloane și să le dovedească falsul? Este vorba de ceva mult mai general și mult mai grav. PSD plagiază pînă la amănunt moștenirea peceristă: proiecte, metode, soluții, atitudinea față de oameni, aroganța și atitudinea sfidătoare rezultate din credința în atot-puternicia și eternizarea la cîrma țării. Nu miroase de la o poștă că ne îndreptăm spre un alt cult al personalității și dictatura oligarhiei pesediste, îmbogățită și devenită puternică? Altfel cum se explică disprețul față de Opoziție, care, ce-i drept, și-o face singură, pentru că în loc să se unească, se fărîmițează de la o zi la alta? Cum se explică poziția de forță față de presă, cum se explică nesocotirea Parlamentului, căruia, nimic de zis, îi dă tot ceea ce cere, reducîndu-i rolul și glasul la zero, în timp ce Guvernul nu mai prididește cu Ordonanțele de Urgență? Cum se explică fenomenul corupției generalizate și paralizarea justiției, care face sluj în fața politicului dacă nu prin dominația și subordonarea de către partid? Dar vulgara expresie, atît de dragă PSD: „Ciocul mic!”, ce va să spună? Botnița pusă Opoziției ce înseamnă, dacă nu dictatură? Tot, absolut tot, e plagiat. Tov. Cozmîncă nu-i întruchiparea lui Bobu, fostul prefect al Capitalei, actualul ministru, nu-ți amintește de tov. Dincă „Teleagă”? Dar Ion Rus nu-ți amintește de Postelnicu (pînă și freza îi seamănă!)? Totul e plagiat! Un plagiat ca tras la xerox, după practicile peceriste și ceaușiste.
Întrebarea este una care ar trebui să primească un răspuns la viitoarele alegeri. „Dum spiro, spera”, spuneau strămoșii noștri, latinii. Și nouă nu ne rămîne decît să sperăm că toate micile mituiri ale Guvernului cu pensionarii de la țară, dar și cu cei militari, nu-i vor putea face pe alegători să creadă că ce s-a întîmplat în 1989 s-a întîmplat pentru că poporul român a vrut să scape de dictatura comunistă. Iar dacă timp de 14 ani nu s-a întîmplat ca înlăturarea dictaturii să fie una reală, acum, cînd intrăm în ultimii cinci ani din cei 20 acordați de stalinistul Silviu Brucan, poate că România se va trezi din somnolență și, prin vot, va pune capăt plagiatului pesedist.
Lasă un răspuns