În teatru, se știe, există o varietate de tipuri umane. Melodrama consacră tipul de june-prim; drama pe cel de erou, caracterizat prin curaj, caracter puternic, onoare, spirit de jertfă, gata să se sacrifice în numele unei mari idei sau unui sentiment, cum ar fi cel patriotic, simțul datoriei față de colectivitatea pe care o reprezintă și în numele cărora militează etc. În comedie există o largă reprezentare a tipurilor umane. Teatrul clasic ne oferă exemple ilustre de soldați fanfaroni (Plaut), de slugi istețe (Goldoni), de perfizi (Molierre), vicleni, lichele de tot felul, unele simpatice, altele odioase și nu cele din urmă, personajul care reprezintă prostia și care cunoaște mai multe nuanțe (sau prostul, poftim!); prostul naiv (inofensiv), falsul prost, sau cum se spune în popor, cel care o face pe prostul (rareori perindaș), prostul fanfaron sau prostul fudul, cum i se mai spune și poate în capul listei ar fi trebuit pus prostul agresiv, cu varianta prostul răzbunător (de unde în popor, se spune să te ferească Dumnezeu de răzbunarea prostului). Ar mai fi înșelătorul, sperjurul, sau orice alt tip uman cu caracter înșelător. De o bună bucată de vreme se lăfăie în viața publică românească un anume tip uman greu clasificabil. Dar vorba lui Topîrceanu: „Dacă-l iei în pripă, țipă, lasă-mă să ți-l descriu”. Tipul pe care-l am în vedere este un personaj concret. De o concretețe stînjenitoare. Se lăfăie, spuneam, în viața publică de multă vreme, în presa scrisă – are și o publicație proprie – o adevărată troacă porcină în care hălăcărește, spurcă tot ce nu concordă cu sinistrele sale principii „morale”; cu presa vorbită, unde nefiind văzut se percep doar gîngăvelile oligofrene. Dar cel mai frecvent agresează opinia publică pe micul ecran al tuturor canalelor de televiziune. Acest aspect îmi amintește de un banc de odinioară în care vestitul Bulă ar fi spus: „Vai mamă, ce bine e la canal, de ce nu mai dat de mic la canal?”. Chiar așa, de ce nu l-o fi dat de mic la canal, că o merita cu prisosință, pentru că personajul nostru e un fel de Bulă, nu pe atît de simpatic, pe cît de nociv. Să revenim. Cum spuneam, e nelipsit de pe canale. Cînd la TVR 1, cînd la TVR 2, cînd la Antena 1, cînd la Pro(stia omenescă a lui…). N-ar fi de mirare să apară și la „De trei ori femeie”, pentru că îmi spunea un vechi teleast, „e tot un fel de …” – ce mai, apare peste tot. Ba s-a băgat și în politică. Am auzit pe mulți criticînd partidul în care au intrat, pentru că a înregimentat în rîndurile sale pe doi dintre cei mai populari cîntăreți din țară. Dar n-am auzit pe nimeni să-l critice pentru că l-a propulsat pe acest gîngav semianalfabet direct în Parlament. De fapt, prostia nu-i vine de la firava cultură pe care o probează de cîte ori deschide gura. Are o prostie sui-generis, fără leac, abisală. La început l-am clasat ca pe o lichea, una dintre cele simpatice (uneori), apoi, cînd și-a extins aria de participare la viața publică, a devenit tot mai limpede că prostul fanfaron, devenea cu repeziciune prostul agresiv. Iar cînd mai serile trecute a înbinat fanfaronada („El nu poate fi decît comandant”) cu prostia agresivă, a devenit de-a dreptul cinic. Spuneam mai sus că e neclarificabil. Ba nu. Este cînd șmecher onctuos și asta trece nesancționată, pentru că se mișcă în mediul prielnic (cine se aseamănă…), cînd fanfaron, pentru că iarăși, cei ce ar trebui să-l dea jos din funcții (pentru care chiar crede că are chemare), n-o fac din spirit de cîrdășie; cînd agresiv, de-o parșivenie dură, cu care lovește fără scrupule, dintr-o cauză evidentă de data aceasta. Tipul lovește numai în jos. Niciodată pe linie sau în sus. Stă la adăpost, cameleonic, are umbrelă de protecție, este prevăzător. La toate acestea se adaugă viclenia. O viclenie funciară, de la obîrșie, una ceaușistă, care-i dă iluzia că e mai presus de semeni și de lege. Ca să faci afaceri (și ce afaceri!) ca ale lui, nu trebuie să fii nici deștept (cum afirmă că este), nici inteligent, nici cult, nici instruit. Trebuie să fii lacom, agresiv și viclean. Și mai este ceva: să ai hoția în sînge. Omul nostru le are pe toate cu prisosință. În exces. Revarsă din el seva, cu care spurcă tot ceea ce întîlnește în cale, înfoindu-se ca un curcan pe fotoliile televiziunilor, dîndu-și ochii peste cap ca divele de clasa a III-a. Ei bine, un astfel de personaj este ținut la cîrma unei ligi profesioniste de ani și ani. Cine-l ține? Păi tot unul de soiul său. Și cînd te gîndești că din profesia asupra căreia tronează acest Jundadel fac parte oameni onești, inteligenți, bine instruiți, excelenți profesioniști, animați de idei novatoare, care au soluții viabile și îndrăznețe pentru ieșirea din marasmul în care l-a cantonat vicleanul prost agresiv, optuz și abuziv, te apucă deznădejdea, pentru că nici într-un domeniu, unde n-ar avea ce căuta politica și politicile, nu poate funcționa în normalitate, din cauza unei jagardele de acest tip. (Valeriu TRAIAN)
Lasă un răspuns