Mi-a venit în gînd să fac statului român o propunere. Despre ce este vorba? Păi, vorba ar fi despre Loteria Națională, sau mai exact, cred că se numește Regia. Am năduf pe regiile astea! De peste un deceniu mă simt jecmănit de Regia de Electricitate, de Regia de Apă, de Regia de Gaze Naturale (dacă-s naturale, de ce or fi așa scumpe, doar apa nu-i naturală?, atunci de ce … ? Dar mai bine închid). Noroc, mare noroc că nu mă simt stînjenit și de Regiile Alcoolului și Tutunului, că nu știu ce m-aș fi făcut. Acestea nu-mi produc nici un stres financiar. Revenind la gîndul mărturisit am fost ispitit să fac statului propunerea a renunța la Regia Naționala a Loteriei din motivele pe care le voi expune îndată.
Un canal de televiziune, dacă nu mă înșel „Realitatea TV”, a făcut o anchetă printre unele notabilități din București, senatori, deputați, primari, viceprimari pe care le-a întrebat ce-ar face dacă ar cîștiga o sumă așa de mare la tragerea 6 din 49, care tot sporește ca voinicul din poveste, din report în report, de cîteva săptămîni bune. Partea interesantă vine de la răspunsurile primite de reporter, auzite de mulți dintre cei care fac să crească ca voinicul, hrănindu-l cu o variantă, două, trei simple de douăzeci de mii bucata. Răspunsurile fură tot atît de variate și colorate pe cît erau și personalitățile în chestiune. Vreo doi primari de Sector, cu ce bun simț și cu gîndul la problemele parohiilor lor au spus că ar folosi o parte din cîștig finanțînd niscai afaceri publice: case de copii, aziluri de bătrîni, ar mai finanța construcția sau repararea vreunei biserici, iar o parte și-ar opri-o pentru familie. Pînă aici, păcat mi-ar fi în fața lui Dumnezeu, dac-aș îndrăzni să spun o vorba rea despre astfel de gînduri creștinești, adică milostive. Poate așa aș fi spus și eu, dacă aș fi fost întrebat.
Altele însă m-au făcut să ciulesc mai bine urechile, să mă șterg la ochi, să mi se ducă ceața nedumeririi unor răspunsuri de o „sinceritate” de prunc neînțărcat. Cîțiva primari de sector și deputați au avut cam aceeași replică, parcă ar fi fost vorbiți. Cum că ei nu joacă (că doar nu-i ruletă sau poker, vorba cui știm noi), socotind că ar fi un cîștig necinstit, că ei nu au cîștigat nici un bănuț decît prin muncă cinstită, că nu ar accepta nici în ruptul capului compromisul unui cîștig fără muncă. Cunosc eu un hîtru de la Valea lui Ion care ar fi spus pe dată: „Zît, Satană!” Oamenii erau atît de serioși cînd spuneau cele de mai sus, că te înduioșau. Pe dată mi-am zis că, uite de ani și ani joc la Loto, la Prono, la Expres și nu am decît acum, prin bunavoința unor oameni deosebit de cinstiți, revelația a ceea ce aș fi devenit, dacă aș fi cîștigat vreodată, un necinstit, adică un hoț de duzină, numai bun de băgat la ocnă. Doamne, ce ți-i și cu fruntașii politici, cum te fac ei să te trezești la adevărata realitate! Ma refer la cei cinstiți, care blamează cu sinceră mînie „cîștigul fără muncă”, aducîndu-ne la adevărul satirei eminesciene.
Mai corect mi s-a părut răspunsul fostului prim-ministru Petre Roman, care a spus, zîmbind larg, ca un președinte de stat, că el nu a jucat niciodată și nu joacă pentru că nu are încredere în aceste jocuri. Mai știi, le-o fi confundînd cu piramidalele care au proliferat pe timpul guvernarii domniei sale!
La întrebarea reporterului ce-ar face cu atîția bani, dacă ar cîștiga, un ilustru personaj, parcă desprins din „Tînăra Gardă”, Dan Iosif, a răspuns cu un uriaș umor involuntar, rezultat dintr-o la fel de uriașă contradicție. El s-a încordat, s-a înroșit de efort și a răspuns cu siguranța celui ce dă cu oiștea în gard, zicînd: „Eu, ca orice om inteligent, aș pune banii în bancă, aș trăi din dobînzi și n-aș mai munci.” Curată inteligență pentru un consilier prezidențial care crede că nemunca este fericirea supremă a unui cîștig la loterie!
Iată de ce mi-a venit în minte năstrușnica idee de a propune desființarea Loteriei Nationale: 1.) Pentru ca unii socotesc veniturile din cîștiguri drept expresii ale necinstei; 2.) Pentru că eventualele cîștiguri pentru unii ar face să îngroașe rîndurile celor fără ocupație.
Or, se știe ce generează categoria celor fără ocupație. Vă rog să n-o luați în serios pentru că o instituție care pentru cîțiva lei întreține speranța săptămînală a milioane de oameni (astfel de instituții există în întreaga lume), nu merită desființată, pentru că niște demagogi afirmă că un cîștig ar fi o afacere necinstită, sau că un nebun declară cu seninatate că n-ar mai munci.
Eu unul, deși contribui de o viață la cîștigurile altora, n-am avut șansă niciodată, dar nici nu m-am simțit jecmănit sau frustrat. „Dum spiro spero”. (Valeriu TRAIAN)
Lasă un răspuns