Rîndurile de față nu sînt menite a face o analiză a rezultatelor întrecerilor olimpice, ci a reliefa frumusețea sportului, mesajul umanismului său autentic – acest umanism care-l înalță pe om pînă la limita posibilităților lui.
OLIMPIADA… Ce cuvînt magic, ce eveniment magic ne-a fost dat să urmărim! Un spectacol fascinant, un spectacol al bucuriei vieții, ce dă strălucire unei veri capricioase care se încheie odată cu aceste jocuri și care, demonstrează – dacă mai e cazul – că sportul este din ce în ce mai evident o componentă majoră a civilizației contemporane de care nimeni nu mai poate face abstracție.
În 1892, cînd avea abia treizeci de ani, Pierre de Coubertain, lansează ideea reinstituirii Jocurilor Olimpice, cu ocazia jubileului Uniunii Societăților franceze de sporturi atletice. Această reinstituire este proclamată solemn la Sorbona în 1894 și primele Jocuri se desfășoară la Atena în 1896. Prin întrecerile sportive ce au urmat, dictonul latin „Mens sana in corpore sano” își dovedește perenitatea. Iar spiritul olimpic contribuie substanțial la conturarea unor personalități complexe, a unor caractere tari, a unor oameni integri, capabili să-și valorifice, într-un efort generos, calitățile fizice și calitățile morale. Olimpismul, spune Coubertain, presupune existența și reunirea unei elite de atleți, dar a unei elite în care poate ajunge oricine dovedește superioritate sportivă. Chiar selecția acestei elite, implică, așadar, o largă democratizare a spiritului și la rîndul lor, performanțele acestei elite sînt cele care favorizează înrădăcinearea sportului în sînul maselor. Această idee a fost formulată de Pierre Coubertain într-o lege faimoasă: „Pentru ca o sută de oameni să se ocupe de cultura fizică, cincizeci trebuie să facă sport; pentru ca cincizeci să facă sport, douăzeci trebuie să se specializeze, cinci trebuie să fie capabili e performanțe uimitoare”. Tot el afirma că „a căuta să supui sportul unui regim de moderație obligatorie, înseamnă să urmărești o utopie”. Așa că, adepții săi au nevoie de „libertatea excesului”. Și tocmai de aceea li s-a dat deviza bărbătească: „Citius, altius, fortius” – mereu mai repede, mai sus, mai puternic – ce este de fapt deviza celor care cutează să încerce doborîrea recordurilor, adică să împingă înapoi limitele imposibilului. Dar și componenta morală a acestor atleți trebuie să fie la înălțimea recordurilor lor. Coubertain a cerut să se constituie un rang cavaleresc care să respecte cu rigurozitate regulile unui cod de onoare: Fair play-ul. El a sperat ca Jocurile Olimpice să dea un asemenea exemplu, fapt ce s-a și petrecut, acesta fiind urmat la toate nivelurile întrecerilor sportive, cucerind astfel spectatorii și telespectatorii.
În sfîrșit pentru el, ideea de răgaz este un element important al olimpismului. Este „răgazul sacru” pe care în antichitate Iphitos, regele Eladei, l-a stabilit printr-o înțelegere la Licurg și care, timp de aproape douăsprezece veacuri a fost respectat la Olympia. În timpul jocurilor să înceteze orice certuri, neînțelegeri, împotriviri și vrăjmășii. Amestecul de înflăcărare și lealitate al competiției sportive deschide, în mod firesc, calea respectului reciproc, a înțelegerii și a prieteniei. Iar vorbele lui Coubertain au rămas în istorie: „Ura și violența, sînt apanajul sufletelor slabe”. Acesta a fost într-o scurtă evocare personalitatea marcantă a creatorului olimpismului modern, Pierre de Coubertain, care a avut geniul de a inventa, grația de a convinge, darul de a entuziasma și destinul remarcabil de a-și vedea visurile împlinite la scara întregii omeniri. Ia visurile sale au devenit adevărurile noastre. Putem afirma cu toată tăria: Da, sportul este un rang cavaleresc, căci reprezintă o onoare, o etică și o estetică. Da, sportul este un răgaz: în societățile noastre super modernizate și supuse asprei legi a muncii, în care nu ești decît ceea ce ai și în care nu ai decît ceea ce cîștigi, el este jocul divin care umple timpul liber cu o avuție gratuită; în epoca noastră de antagonisme și conflicte neîncetate, dominată de voința puterii și de orgoliu nemăsurat, el este răgazul divin, în care lealitatea întrecerii se desăvîrșește prin respect și prietenie.
Da, sportul înseamnă educație, cea mai concretă, cea mai adevărată formă a sa: educația caracterului. Sportul este și creator de frumusețe, de momente unice, mai ales pentru cei care au cel mai puțin posibilitatea de a gusta bucurii estetice. La hotarele acestui nou mileniu, Coubertain apare ca unul dintre acei eroi fondatori sau legislatori ai antichității, în care generațiile ce s-au succedat recunoșteau cu pietate izvorul marilor destine ale Cetății. Iată că, după 108 ani, Grecia a găzduit din nou, cu toate felicitările ce i se cuvin pentru o organizare desăvîrșită – cea mai importantă competiție sportivă a planetei. Peste 10.500 de sportivi, 5.500 de tehnicieni și 21.500 de jurnaliști s-au reunit la Atena, sub semnul celor cinci cercuri olimpice, 35.000 de ore de transmisie ale celor 300 de posturi de televiziune din întreaga lume au putut fi vizionate de peste 4 miliarde de telespectatori. S-a investit enorm pentru desfășurarea în 38 de locații ale celor 28 de discipline sportive din programul jocurilor, fiind pus în mișcare un impresionant aparat de securitate: 45.000 de profesioniști și anume: 25.000 de polițiști, 7.000 de militari, 3.000 de angajați ai pazei de coastă, 1.500 de pompieri, 3.500 de detectivi privați și 5.000 de voluntari. Și totul s-a desfășurat ca la carte, iar festivitățile de deschidere și închidere au întregit minunatul spectacol oferit de sportivii planetei de-a lungul celor trei săptămîni de glorie, pace și prietenie. Totul a fost un regal de bucurie, bineînțeles și pentru românii de aici și de pretutindeni, care au aplaudat izbînzile sportivilor noștri. Au fost atîtea momente sublime, atîția eroi care au pătruns prin meritele incontestabile în galeria celebrităților, încît poate numai o carte ar putea să-i cuprindă. Comentarii „fierbinți” de la fața locului vor fi înlocuite cu analize minuțioase. Încet, încet, imaginile memorabile vor fi cuprinse în cartea amintirilor, iar cînd nostalgia se va lăsa ca un văl diafan asupra spiritelor noastre, în minte ne va răsuna invitația de a ne vedea cu bine și sănătoși peste încă patru ani, în 2008, la cea de-a 29-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing.
Pînă atunci, numai de bine! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns