ACCENTE Tirania scumpirilor

Deschiderea spre libertate a României, făcută cu sînge și lacrimi într-un decembrie ’89 de care ne aducem aminte tot mai des, ne-a dezlegat din frîu și iluziile. Ne-am imaginat că odată restabiliți ca fii legitimi pe harta Europei, vom începe să simțim ocrotirea tandră a lumii civilizate. Dar cu fiecare an care trece motivele de îngrijorare devin tot mai grele, mai întemeiate. Și constatăm, amar, că sîntem, de fapt, prizonieri ai unor vise tot mai îndepărtate de realitate.

Necazurile românilor se înmulțesc pînă dincolo de limita suportabilului. Sumele pe care oamenii trebuie să le plătească pentru întreținerea casei sfidează raționalul. Listele cu cheltuielile de întreținere din blocuri sînt un fel de anunțuri înfiorătoare ale unor pedepse colective. Oricît de modestă ți-ar fi locuința, prețul întreținerii are, obligatoriu, mai multe cifre decît poate suporta un buget de om de rînd. Oamenii nu mai au cu ce să-și plătească datoriile. Facturile se adună în teancuri și cuantumul sumelor ajunge strivitor, imposibil de plătit. România funcționează sub tirania scumpirilor. Prețul curentului electric și cel al combustibilului se ajustează aproape lunar. Doar salariile rămîn într-o nemișcare compleșitoare, condamnînd cetățenii la gesturi disperate. Pentru că nu au cu ce să-și plătească întreținerea, sute de mii de familii de români s-au atudocondamnat la înfrigurare. Sînt blocuri, cartiere, orașe întregi care au decis să trăiască în frig. N-a fost o alegere, ci executarea unei condamnări. Sărăcia nu-ți dă dreptul să alegi, iar foamea este mai greu de suportat decît frigul. Deși au trecut aproape 15 ani de cînd am ucis dictatura iată că revenim, spășiți și umiliți, la pedeapsa unei haine în plus, singura pavăză împotriva frigului pe care ne-o permitem.

Totuși, ce se întîmplă de sînt necesare scumpirile acestea care se țin lanț? România, în goana ei disperată pentru obținerea bunăvoinței Europei, a decis alinierea prețurilor fără să ia în calcul și nevoia de a fi adus mai întîi salariile la un nivel care să nu excludă șansa de supraviețuire a românilor. Prea ocupați să deslușească scandalurile de proporții ale țării, curioși să descopere drumul miliardelor de dolari furați în ultimii ani, guvernanții nu mai au timp să reflecteze la problemele reale ale cetățenilor. Ii interesează mai mult cum să facă afaceri de pe urma cărora să trăiască îndestulat și după expirarea mandatului lor.

Exasperați de atîtea griji și probleme, stînd mereu sub amenințarea umilinței de a nu avea ce să pună pe masă a doua zi, de a-și vedea copiii bolnavi de frig și de foame, n-ar fi exclus ca românii să iasă în stradă și să-și ceară dreptul la o viață decentă. Răbdarea românească este aproape de limită, țara e populată de oameni care nu mai au nimic de pierdut. E jale mare în România, dar nu ar fi exclus ca jalea să se preschimbe în furie. De data aceasta, cei ieșiți în stradă n-ar mai avea de luptat cu dictatura, ci doar cu indiferența, nepăsarea și batjocura celor pe care i-au ales. (Costică Tumurug, revizor contabil pensionar, comuna Traian)